Adi Popa a fost unul dintre steliștii remarcați în dubla cu Chelsea. Incursiunile sale pe banda dreaptă au destabilizat de câteva ori o defensivă altfel extrem de solidă, „Motoreta” fiind la originea fazei din care Chiricheș a înscris golul care le-a dat roș-albaștrilor atâtea speranțe, chiar înainte de pauza de pe Stamford Bridge.
„Am avut probleme mari de tot cu mijlocașul dreapta, cu numărul 77 (n.r. – Adi Popa). E incredibil de rapid.„, a recunoscut David Luiz după meci, semn că prestația fotbalistului care în urmă cu nouă luni juca la Chiajna nu a trecut neobservată.
Azi, la aproape 24 de ore de la înfrângerea contra englezilor, mijlocașul de bandă al lui Reghecampf a găsit puterea de a trece peste eșec și le-a transmis suporterilor un mesaj mobilizator. Steaua este la un pas de titlul 24, iar roș-albaștrii vor avea ocazia să își ia revanșa față de fani în sezonul viitor de Champions League.
„Îmi pare rău că nu am putut face mai mult, dar promit că data viitoare o să rupem tot. După cum s-a văzut și la TV , toți aveam lacrimi în ochi. Sperăm că nu v-am dezamăgit și sunteți în continuare alături de noi! Le mulțumim tuturor care ne-au scandat numele și suntem recunoscători pentru mesajele frumoase de susținere și de încurajare! Dar așa a fost să fie. Noi considerăm că am făcut un meci bun, dar Chelsea ne-a învins! Țin să vă mulțumesc înca o dată, personal, pentru susținere.„, a scris „Popică”, pe pagina sa de facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER