Le-am spulberat visul maghiarilor! Ungurii au renunțat la o remontada istorică în România! Decizia pe care au luat-o și ce se va întâmpla în tribune. EXCLUSIV

Paksi nu mai speră într-o minune în returul cu Corvinul Hunedoara, iar maghiarii vor face deplasarea într-un număr foarte mic pentru returul din preliminariile Europa League.

Din informațiile ProSport, nici 50 de fani ai celor de la Paksi nu vor ajunge la meciul de joi seara, care ar putea să se dispute cu casa închisă.

Vis spulberat pentru maghiari! Câți fani din Ungaria vor veni la returul cu Corvinul din Europa League

Înaintea dublei manșe cu Corvinul, Paksi nici nu concepea să rateze calificarea, mai ales că adversarea venea din al doilea eșalon al fotbalului românesc.

Deși distanța dintre Paks și Sibiu este de doar 555 de kilometri, suporterii maghiari nu se vor înghesui la meciul de la Sibiu. Cel mai probabil, dezamăgiți crunt de rezultatul meciului din tur, scor 4-0, care anulează practic orice șansă la calificare pentru vicecampioana Ungariei.

Doar 50 de suporteri vor face deplasarea pe arena celor de la Hermannstadt, mult sub ceea ce au arătat „corviniștii” în Ungaria, acolo unde au dus sute de oameni.

De altfel, pare că și echipa a abandonat deja lupta, în condițiile în care cei de la Paksi nu s-au prezentat la conferința de presă și nici nu pot face antrenamentul oficial la ora stabilită. Problemele întâmpinate în trafic au dat peste cap planurile maghiarilor, care au nevoie de o minune la Sibiu pentru a trece mai departe în preliminariile Europa League.

Echipa care pierde această dublă manșă va merge în preliminariile Conference League, acolo unde Superliga va fi reprezentată de CFR Cluj și Universitatea Craiova. Corvinul are însă acum șanse foarte mari să prindă o dublă manșă cu Rijeka, una dintre cele mai puternice formații din Croația.

Corvinul Hunedoara se pregătește de sărbătoare! Stadion plin la primul meci în Europa pe teren propriu după 42 de ani

De cealaltă parte, Corvinul Hunedoara se pregătește de sărbătoare, având în vedere că a câștigat clar în Ungaria și va juca primul meci considerat pe teren propriu în Europa după o pauză de 42 de ani.

Mai puțin de 1.000 de bilete au rămas pentru returul cu Paksi, iar peste 8.000 de oameni vor face deplasarea de la Hunedoara pentru partida care ar trebui, în mod normal, să aducă o prezență a Corvinului în turul al doilea preliminar din Europa League.

Astfel, se anunță o atmosferă de zile mari în tribune, așa cum s-a întâmplat și în finala Cupei României. Atunci, Corvinul a reușit cea mai importantă performanță din istoria clubului, după ce a trecut de Oțelul lui Dorinel Munteanu, la loviturile de departajare.

Publicat: 17 07. 2024, 22:00