Campioana României s-a calificat în PRIMĂ‚VARA EUROPEANĂ‚ după un scenariu fabulos! Plzen a întors Austria Viena de la 0-2 la 3-2 cu un om în minus. Astra – AS Roma 0-0. Clasamentul final al Grupei E

Redactor:
Dan Mirea
Campioana României s-a calificat în PRIMĂ‚VARA EUROPEANĂ‚ după un scenariu fabulos! Plzen a întors Austria Viena de la 0-2 la 3-2 cu un om în minus. Astra - AS Roma 0-0. Clasamentul final al Grupei E
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Calificare istorică pentru Astra! Campioana României merge în primăvara europeană după un scenariu fabulos în ultima etapă a fazei grupelor. 
  • Astra a remizat cu AS Roma, 0-0 pe Arena Națională, dar miracolul s-a produs în Cehia, unde Viktoria Plzen a revenit de la 0-2 la 3-2 cu un om în minus contra Austriei Viena
  • Posibilii adversari ai Astrei în 16-imile Europa League

Roma a început complet relaxată, la București, iar deja calificată în primăvara europeană, a venit în iarna din România cu un prim „11″ alcătuit dintr-un mix de titulari și fotbaliști veniți de pe bancă. Nu au presat mai mult decât era necesar, doar șarjele lui Iturbe au pus pe gânduri defensiva campioanei României, iar în anumite momente ale meciului Lung a făcut mișcări de încălzire pentru a nu ieși din ritmul meciului, la câteva grade sub 0.

O repriză în care nu au știut scorul din Cehia

Șumi nu a întors spatele spiritului jocului și a aliniat un prim „11” ofensiv, un 3-5-1-1 cu tridentul Teixeira, Budescu și Alibec care au combinat frumos la acțiunile de poartă ale gazdelor și cu Stan și Nicoară care au orbitat în jurul acestora.

Steaua își freacă mâinile deja pentru transferul lui Alibec, dar atacantul încă își face treaba în tricoul Astrei, iar prin prestațiile sale îi mulțumește lui Șumudică pentru încrederea acordată și pentru forma la care a ajuns.

Astralii și-au creat ocazii în prima repriză, totuși prea puține dacă ne luăm după scorul înregistrat în cealaltă parte, în Cehia, la partida dintre Plzen și Austria Viena. Austriecii au avut 2-1, la pauză, și om în plus. Noi am avut doar două șuturi periculoase, cu aceiași protagoniști în prim plan: Săpunaru și Alibec. Cei doi au combinat frumos, în minutul 13, iar Alibec i-a așezat frumos un balon lui Săpunaru, dar fundașul a șutat pe lângă poartă.

Astra a pus presiune pe finalul primelor 45 de minute, iar eforturile au fost aproape să-i fie răsplătite, dar șutul lui Alibec, din careu, a fost respins de Alisson.

Au intrat la cabine și au aflat: om eliminat, scor nefavorabil

Ei chiar ne lasă să ne calificăm, dar arbitrul e de altă părere și începe să-și facă numărul. Astra scoate capul, presează, combină frumos prin dirijorii ei și… înscrie prin Alibec. Atacantul se duce direct spre tribuna a doua, dar fanii îi fac semne să se uite la arbitru. Da, l-a anulat. Turcul Gocek vede că Alibec l-a tras pe Juan, în drumul spre gol și anuleză reușita cu mai bine de 10 secunde întârziere.

Iar turcul nu se lasă, ne mai taxează încă o dată. Alibec dribleză, își cară colegii după el în drumul spre gol, atacantul drbilează doi jucători, ajunge în buza careului , iar Jesus îl trântește, dar Gocek iar nu vede.

E minutul 72, la București. Daaaa! Plzen egalează, tribuna reacționează. Se aud urale din partea suporterilor români prezenți la meci. În acest moment, Astra e în fața celei mai mari performanțe din istoria clubului. Roma construiește, dar nu trece de linia defensivă propusă de Șumudică.

Ei s-au calificat deja, noi mai avem de așteptat puțin până să ne aflăm soarta. Mai avem 10 minute din meci, iar Astra s-a retras destul de mult, după forcingul din prima jumătate a reprizei secunde. Ne-a speriat Gocek? Sau poate că elevii lui Șumi au aflat de scorul din Cehia. Aproape că nu mai contăm în atac. Nici noi, nici ei.

Și a venit a doua veste bună! 3-2 pentru Plzen în fața Austriei Viena. Șumi are de dat niște telefoane în Cehia, după meci. Romanii au mai presat pe finalul partidei, dar Dzeko și Iturbe ne-au lăsat să ne bucurăm cu remiza din această seară, în timp ce noi am așteptat cuminți finalul celor 90 de minute.

Clasamentul final al Grupei E:

  • 1. AS Roma – 12 puncte
  • 2. Astra – 8 puncte
  • 3. Viktoria Plzen – 6 puncte
  • 4. Austria Viena – 5 puncte

Astra – AS Roma 0-0

  • Astra: Lung Jr. – Săpunaru, Oros, Fabricio (D. Florea 72), Al. Stan – Seto,   Lovin – Nicoară, Budescu (   Boubacar 88), Teixeira –   Alibec (Daniel Niculae 90)
  • AS Roma: Alisson – Peres, Vermaelen, Jesus, Seck – Gerson, Strootman (Nainggolan 70) – El Shaarawy (Dzeko 70), Iturbe, Emerson (Marchizza 89) – Totti
     
  • Viktoria Plzen – Austria Viena 3-2 (Horava 44, Duris 72, 84 / Holzhauser pen. 19, Rotpuller 40)

21:52 FINAL! ASTRA S-A CALIFICAT ÎN PRIMĂ‚VARA EUROPEANĂ‚! S-au terminat meciurile de la București și Plzen! Austria Viena a condus cu 2-0 și a avut un om în plus, dar Plzen a revenit fabulos și a câștigat 3-2. Bravo, Astra! Bravo, Șumudică!


21:47 Șumudică face schimbări la trecerea timpului. Ies vedetele Budescu și Alibec, intră Boubacar și Daniel Niculae. Patru minute de prelungire pentru meciul de pe Arena Națională. La fel și pentru cel de la Plzen!


21:43 GOOOOOOOL PLZEN! Duris e roul lui Șumudică! Atacantul slvoac marchează pentru 3-2 și campioana României e în primăvara europeană. Șumudică plânge!


21:40 Șumudică nu mai are stare! Antrenorul Astrei a fost surprins intrând pe site-ul www.prosport.ro pentru a urmări desfășurarea evenimentelor din Cehia 🙂

21:37 Schimbările lui Spalletti au efect și Roma începe să domine meciul de la București, dar asta nu e o problemă pentru Șumudică atât timp cât Viktoria Plzen rezistă. Austria Viena s-a năpustit din nou în atac, iar omul în minus condiționează din plin jocul cehilor. Mai sunt 10 minute.


21:32 GOOOOOL VIKTORIA PLZEN! Cehii revin de la 0-2 la 2-2 în meciul de la Plzen, iar Duris înscrie golul care poate duce Astra în primăvara europeană. E minutul 75 în ambele meciuri, iar campioana României e calificată la aceste scoruri!


21:28 Spalletti schimbă liniile. Dezamăgit probabil de jocul slab al echipei sale, antrenorul italian introduce artileria. Ies Strootman și El Sharaawy și intră Nainggolan și golgheterul Dzeko. Astra mai are 20 de minute, iar Șumi apelează la eroul din Austria. Iese Fabricio și intră Daniel Florea.


21:25 Ocazie Astra! Alibec cară mingea până în preajma careului advers, Budescu găsește o pasă genială pentru Takayuki, dar șutul japonezului e mult prea modest pentru a-l bate pe Alisson. 25 de minute până la final și Astra are din ce în ce mai multe situații bune. În curând, însă, echipa lui Șumudică va trebui să se desfacă.


 


21:19 Șumudică e agitat pe margine și încearcă să pună presiune pe arbitru. Vestea bună e că Viktoria Plzen nu mai primește goluri și a echilibrat jocul din Cehia. Pe Arena Națională am intrat în minutu 60, cel puțin așa arată ceasul lui Șumudică.


21:16 Totti are o ocazie bună, dar șutul legendei Romei, din doar 16 metri, se duce în tribune. Are și Astra o situație periculoasă, dar Lovin nu e chiar cel mai bun pasator îmbrăcat în alb și distruge o fază bună. Astra e ceva mai ofensivă în aceste minute.


21:09 GOL ANULAT ASTRA! Alibec pune presiune pe Jesus, scapă singur cu portarul și înscrie, dar arbitrul Huseyin Gocek anulează golul pentru fault în atac. Decizie grea, dar corectă.


21:04 A început repriza a doua, fără ca vreunul dintre cei doi antrenori să schimbe ceva în echipele de start. Un gest frumos al fanilor Romei:


20:48 PAUZĂ‚! Intrăm la cabine, după 45 de minute în care Roma nu s-a omorât cu firea, iar Astra nu a fost, parcă, îndeajuns de curajoasă. Revenim peste 15 minute cu ceea ce poate fi o repriză istorică pentru Astra și Șumudică.


20:45 Prima ocazie a Astrei! Alibec prinde un culoar la marginea careului de 16 metri, șutează cu stângul, pe jos, dar Alisson e atent și respinge. Viktoria Plzen are un prim moment bun, iar Horava reduce din diferență cu un minut înaintea pauzei. Sunt ceva speranțe acum, dar misiunea cehilor e foarte grea.

20:41 Cehii nu ne mai pot ajuta! Lucrurile sunt clare la Plzen, unde Austria Viena a făcut 2-0. A înscris Rotpuller, omul care a marcat și în poarta lui Silviu Lung. Nu mai putem aștepta nimic de la Plzen, care are două goluri în spate și un om în minus. Astra e pe cont propriu.


20:39 Se vede că Roma nu e interesată de acest meci, pentru că ritmul e destul de scăzut. Se fac multe faulturi, jocul e întrerupt foarte des, iar Lovin vede primul cartonaș galben al meciului.


20:33 Din păcate, chiar și o echipă experimentală a Romei se dovedește puternică pentru Astra. Campioana României are nevoie de gol, dar italienii fac un joc bun la mijlocul terenului și controlează ritmul. Seck dă o centrare șutată, dar Totti ajunge prea târziu și Silviu Lung scapă. S-au dus primele 35 de minute și concluzia e că Astra are nevoie de ceva special pe plan ofensiv pentru a se califica. Partea bună e că Teixeira, Budescu și Alibec pot produce faze speciale.


20:21 GOL AUSTRIA VIENA! Vești cum nu se poate mai proaste vin din Cehia. Austria Viena deschide scorul prin Holzhauser, iar partea și mai proastă e că Viktoria Plzen a rămas în zece oameni după eliminarea lui Hejda. Astra a căzut pe locul al doilea la aceste scoruri și are nevoie de victorie pentru a prinde primăvara!


20:17 Totti devine din nou dispecerul Romei, la fel ca în meciul tur, când a învins Astra de unul singur. Playmaker-ul italian pasează superb pe culoar pentru Iturbe, dar Nicoară depune un efort remarcabil și-și blochează adversarul cu o intrare prin alunecare foarte riscantă.


20:13 Prindem curaj! Budescu oferă un moment frumos atunci când îi trece mingea printre picioare legendarului Francesco Totti, iar Astra devine ceva mai ofensivă. Alibec pică în careu după un duel cu Gerson, dar nu se poate acorda penalty pentru așa ceva, apoi o centrare periculoasă a lui Budescu e respinsă de Vermaelen. Sunt 10 minute bune, care se încheie cu un șut pe lângă poartă trimis de Săpunaru.


20:06 Șumudică încearcă o tactică destul de simplă. Astra începe în defensivă, lasă mingea în posesia adversarului și caută contraatacurile prin Alibec. Momentan, însă, vârful cumpărat deja de Steaua e ținut la respect de fundașii romani.


20:00 Ultima șansă a României! Steaua tocmai a părăsit Europa, așa că toate speranțele noastre se leagă de Astra. A început meciul înaintea căruia Șumudică a plecat de la Giurgiu, iar Arena Națională arată parcă altfel față de alte meciuri ale Astrei.


 


19:00 Echipele de start. Șumudică începe cu formula așteptată, iar Luciano Spalletti trimite în teren câțiva dintre jucătorii important. Vermaelen, Strootman, El Shaarawy, Iturbe și Totti sunt numele mari din primul 11 al Romei.


18:00 Stadion frumos, însă fără un gazon pe măsură. Problemele sunt evidente și din înaltul tribunei.


16:24 Avem cu ce să ne mândrim. Arena Națională le-a luat ochii vedetelor de sute de milioane de euro ale lui Spalletti, belgianul Radja Nainggolan fiind cucerit de stadionul în care s-au investit peste 200 de milioane de euro. „Mamma mia, ce stadion!”, a exclamat mijlocașul central al Romei la intrarea pe gazon.

 

Astra este în fața celei mai mari performanțe europene din istoria clubului, un vis care poate fi îndeplinit la sfârșitul celor 90 de minute, de joi, ora 20:00, împotriva lui AS Roma, echipă calificată deja în fazele eliminatorii ale Europa League. Calculele sunt simple: campionii României se pot califica și la o înfrângere, dar Șumi nu riscă și îi va ataca pe italieni cu cea mai bună formulă de start, cu Alibec, Budescu și Teixeira.

Astra are nevoie să învețe să joace și acasă, după ce a luat doar un singur punct pe teren propriu, în remiza scor 1-1 cu Viktoria Plzen, în timp ce restul de șase puncte au fost muncite și obținute în deplsare, cu Plzen scor 2-1 și în victoria incredibilă cu Austria Viena, scor 2-1, acesta din urmă dându-le elevilor lui Șumudică un bonus moral în drumul spre primăvara europeană.

Ultimul test al campionilor României va fi dat în fața romanilor lui Luciano Spalletti, care vin deja calificați la București, dar după victoria în fața eternei rivale din oraș, Lazio, astfel că Roma mai mult ca sigur va dori să-și mai pună la CV încă trei puncte până la următorul meci din campionat, cu AC Milan. Totuși, ne putem aștepta să vedem în primul „11” un mix între titulari și fotbaliști care vin de pe banca de rezerve.

Calculele calificării pentru Astra

Echipa de la malul Dunării nu stă la mâna nimănui, își joacă, joi, singură soarta calificării, iar în cazul unei victorii nici nu s-ar mai uita la ce se întâmplă în celălalt meci al grupei, dintre. Plzen și Austria Viena, fiind siguri de calificare. În cazul unei remize, Astra stă la mâna cehilor de la Plzen, care nu ar trebui să-i lase pe vecinii lor din Austria să obțină cele trei puncte. În acest caz, Austria Viena ar merge cu AS Roma în faza eliminatorie a Europa League. 
 
Astra se poate califica și în cazul unei înfrânegri, dacă Plzen învinge sau face o remiză cu Austria Viena.  

Calculele calificării pentru Steaua, de la 18:00:

  • Villarreal – Steaua
  • Osmanlispor – Zurich

Steaua are o situație ceva mai dificilă față de cea a Astrei, deoarece are nevoie de o victorie în fața lui Villarreal pentru a fis sigură de calificare, dar poate ajunge în primăvara europeană și cu o remiză cu cel puțin două goluri, întrucât criteriul de departajare e golaverajul. Meciul tur, de pe Arena Națională, s-a terminat cu scorul de 1-1.

Steaua se poate califica și în cazul unei remize, cu condiția ca Osmanlispor să învingă, acasă, echipa FC Zurich.

De evitat ar fi scenariile în care în ambele meciuri ale grupei se vor înregistra rezultate de egalitate ori Steaua pierde în Spania. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
Dinamo îl vrea pe Ianis Stoica și Hermannstadt a dat răspunsul: 1.5 milioane de euro!
Dinamo îl vrea pe Ianis Stoica și Hermannstadt a dat răspunsul: 1.5 milioane de euro!
Concedieri masive printre bugetari, la început de 2025. Cine sunt angajați care vor fi nevoiți să dea concurs pentru a-și păstra postul ⤵
Concedieri masive printre bugetari, la început de 2025. Cine sunt angajați care vor fi nevoiți să dea concurs pentru a-și…
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Ce lovitură! Ahmed Bani pleacă din cantonamentul lui Dinamo şi semnează cu o rivală din Superliga! Urmează anunţul oficial
Ce lovitură! Ahmed Bani pleacă din cantonamentul lui Dinamo şi semnează cu o rivală din Superliga! Urmează anunţul oficial
BREAKING | OUT de la Rapid, fotbalistul a semnat deja cu altă echipă din Liga 1. Unde va evolua jucătorul dat afară de Şumudică
BREAKING | OUT de la Rapid, fotbalistul a semnat deja cu altă echipă din Liga 1. Unde va evolua jucătorul…
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fiica Andreei Esca, în LACRIMI! Mario Fresh o umilește PUBLIC: 'Te voiam...'
Fiica Andreei Esca, în LACRIMI! Mario Fresh o umilește PUBLIC: 'Te voiam...'
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun efort
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun…
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
„Am inima ruptă!” Momentele cumplite prin care trece rivala Anei Bărbosu: „Mă rog pentru toţi!”
„Am inima ruptă!” Momentele cumplite prin care trece rivala Anei Bărbosu: „Mă rog pentru toţi!”
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Călin Georgescu, lovit în plin. NU ar fi prevăzut asta: Stare de urgență..
Călin Georgescu, lovit în plin. NU ar fi prevăzut asta: Stare de urgență..
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?
Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
×