Locul unde a apărut Beatles!
Liverpool e considerat pe bună dreptate orașul Beatleșilor. Sunt
multe locații care amintesc de celebra formație. Încă de la
aeroport ești avertizat că ajungi în orașului grupului rock din
anii 60-70. Aerodromul poartă numele fondatorului acestei formații,
John Lennon, iar muzeul dedicat beatleșilor trebuie neapărat
vizitat.
Un bar care este strâns legat de această formație rock e „The
Cavern Club”, bar la subsol, situat în apropierea pubului lui Jamie
Carragher. Aici e clubul în care formația Beatles a fost
descoperită de Brian Epstein, pe 9 decembrie 1961. Brian era un
antrepenor de muzică britanic, care ulterior a devenit managerul
celebrei formații. În numai doi ani, a reușit să facă din Beatles
cea mai cunoscută formație rock din lume, declanșându-se așa numita
„Beatlesmania”, care a durat cel puțin trei ani, pentru că din 1966
deja începuseră controversele legate de această formație. Atunci,
Lennon a afectat imaginea The Beatles, când a afirmat într-un
interviu că „religia creștină este pe moarte”, susținînd că
„Beatles e mai populară ca Iisus”.
La „The Cavern”, pereții poartă recunoștința fanilor. Mii de mesaje
scrise cu markerul pe ziduri de persoane de pe tot mapamondul
amintesc cât de mult a fost și încă mai este iubită această
formație. Într-un colț, pot fi admirate câteva dintre instrumentele
orginale pe care le foloseau cei patru componenți ai formației și
care sunt considerate acum adevărate exponate de muzeu.