FCSB – Lazio. Lovitură pentru Nicolae Dică! Tânărul antrenor al vicecampioanei nu se va putea baza la returul de pe Stadio Olimpico pe unul dintre cei mai importanți jucători, Mihai Pintilii (33 de ani), care a primit, joi seară, al treilea cartonaș galben în acest sezon european.
Faza care l-a scos din joc pe liderul de drept al FCSB-ului s-a petrecut la mijlocul primei reprize. Atunci, Pintilii l-a oprit pe sârbul Milinkovic-Savic dintr-o acțiune care se anunța periculoasă pentru poarta puștiului Andrei Vlad și, deși inițial arbitrul Aytekin îl iertase de un avertisment, a protestat și centralul german i-a acordat, în cele din urmă, cartonașul galben.
Avertizat în meciurile cu Lugano și Hapoel Beer Sheva, ambele din faza grupelor Europa League, Pintilii a ajuns, astfel, la trei cartonașe galbene și va fi indisponibil pentru returul de săptămâna viitoare.
Iar Pintilii, pe care Dică l-a schimbat la pauză cu Teixeira, nu e singurul mare absent al vicecampioanei, Becali anunțând, înaintea meciului, că Denis Alibec va fi indisponibil timp de două sau trei săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER