Lucescu jr mizează pe moralul elevilor în meciul cu Hapoel: „Jucătorii mei sunt entuziaști!”** Problemele care îi apasă pe rapidiști
Antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, susține că echipa sa este pregătită din toate punctele de vedere să obțină un rezultat bun în meciul cu Hapoel Tel Aviv, dar atrage atenția și asupra a două dintre problemele care macină clubul din Giulești în ultima perioadă.
„Deac ar putea evolua în meciul cu Hapoel, și-a revenit după accidentare. Ne gândim să câștigăm, dar nu ne va fi ușor. În caz că nu se știe, israelienii au o experiență mai mare decât noi în cupele europene, au bătut Benfica anul trecut în Liga Campionilor cu 3-0. Din fericire, avem parte de o atmosferă extraordinar de bună în sânul echipei, jucătorii sunt entuziaști. Cred că fotbaliștii mei au înțeles foarte bine ce înseamnă cupele europene după dubla cu Wroclaw, încet începem și noi să căpătăm experiență.
Avem o problemă foarte importantă în ceea ce privește evoluția pe stadionul Giulești, ne dorim să revenim acolo, pentru că vrem rezultate mai bune decât în sezonul trecut. Apoi, probleme financiare există, dar nu mai mari ca la celelalte cluburi”, a spus Lucescu jr la Sport.ro.