Steliștii s-au comportat aseară de parcă victoria cu Vasluiul le-ar fi luat mințile. Un meci slab făcut de roș-albaștri, cu 90 de minute în care Grasshopper a ratat cât pentru trei meciuri. Și cu prelungiri cu emoții mari. Grasshopper a început aseară meciul ca o mașină italiană de lux, atingând viteza de vârf extrem de repede. În prima oră de joc, „lăcustele” au avut șapte ocazii importante, dintre care trei cât Casa Poporului. „Geamănul” lui Ifeanyi, Emeghara al elvețienilor, a ratat prima șansă încă din minutul 7, când a reluat puțin pe lângă de la marginea careului mic. Cabanas l-a imitat doar cinci minute mai târziu, iar presiunea a crescut. Bicfalvi și Dorel Stoica parcă nu existau, iar apărarea pierduse busola.
Min. 61: prima ocazie stelistă!
Cabanas a mai avut o lovitură liberă de la 16 metri în minutul 17, pe care Tătărușanu a reținut-o dificil. Primul șut la poartă al Stelei a venit abia în minutul 35, dar mult pe lângă. După pauză, elvețienii au început parcă și mai tare decât în startul partidei. Toko, cu o centrare prin fața porții, la care nici Cabanas, nici Emeghara nu a ajuns în timp util, i-a mai albit câteva fire lui Ilie Dumitrescu. Tătărușanu le-a creat și el emoții, când a scăpat o minge în fața lui Cabanas, care n-a profitat (pentru a câta oară!?).
Steaua s-a ridicat din corzi de-abia în minutul 61, când Surdu l-a pus în mare dificultate pe Benito. Inevitabilul s-a produs în minutul 76, când Salatic l-a răpus pe Tătărușanu cu un șut din mijlocul careului, într-un moment în care Surdu era căzut lângă propria poartă. Iar până la final, Steaua a mai tremurat de vreo două ori. Și a tremurat și în prelungiri, la lovitura de cap din șase metri a lui Vallori, deși ritmul a mai scăzut, pentru că nici elvețienii nu mai mergeau chiar „ceas”.
Și Surdu a avut o ocazie imensă, care putea să rezlove calificarea, dar a ratat ținta de puțin. Norocul Stelei a mai „lovit” o dată, când elvețienii au ratat din nou, cu Tătărușanu ieșit aiurea. Portarul s-a revanșat însă la penalty-uri, apărând primul și ultimul șut al elvețienilor, iar colegii săi au fost perfecți, transformând patru lovituri de departajare și ducând Steaua în grupele Europa League.
PENALTY-URI
3-4 Adili ratează, Steaua se califică în grupele Europa League!
3-4 Latovlevici înscrie
3-3 Hajrovic înscre
2-3 Anghelov înscrie
2-2 Abrashi înscrie
1-2 Surdu înscrie
1-1 Salatic înscrie
0-1 Stancu înscrie
0-0 Smiljanic ratează
COMENTARIUL LIVE-TEXT AL MECIULUI
min 120+1 Final de meci. Soarta calificării se va decide după loteria penalty-urilor.
min 120 Un minut până la loviturile de la `11` metri.
min 118 Steliștii dețin controlul în acest final, însă aceasta e o armă cu două tăișuri. În două rânduri gazdele au scăpat pe contraatac, dând mari emoții unei apărări visătoare.
min 115 Roș-albaștrii au o bună oportunitate la o fază lucrată de Tănase. Surdu s-a aflat la finalizare, dar fără rezultat.
min 114 II Paulinho e sancționat cu galben.
min 111 O nouă ocazie incredibilă pentru Grasshopper. Adili îl întoarce pe toate părțile pe Emeghara apoi centrează perfect pentru Hajrovic. Vârful elvețienilor reia din doi metri peste poartă.
min 110 Același Surdu este lansat în adâncime, și de această dată prea lung.
min 108 Elvețienii domină, dar destul de steril. Latovlevic are o cursă de 25 de metri pe banda stângă și este faultat.
min 107 Emeghara se descurcă excelent și rezolvă o fază care putea deveni periculoasă pentru poarta lui Tătărușanu.
min 106 Steaua trebuie să mai supraviețuiască 15 minute.
min 105 Final al primei reprize de prelungire.
min 104 Ocazie imensă pentru Steaua. Surdu este la capătul unei centrări de pe dreapta; lovitura sa de cap trece la câțiva centimetri de bara din dreapta porții lui Benito.
min 103 Tănase are ocazia să paseze decisiv, însă e deposedat și Grasshopper pleacă pe contraatac.
min 100 Steaua presează, dar nu își creează nicio ocazie periculoasă la poarta adversă. Din fericire și elvețienii par să fi obosit după forcingul din primele 90 de minute.
min 95 Surdu pătrunde în careu și trage. Arbitrul acordă aut de poartă
min 94 Anghelov iuțește jocul și deschide bine în stânga. Tănase primește dar nu poate trece de adversarul direct
min 93 Corner Grasshopper, Tătărușanu iese bine și respinge
min 92 Latovlevici vede galben pentru un fault la Toko
min 90 Prima repriză a început
Prelungiri
min 90+3 Arbitrul semnalează epuizarea timpului regulamentar. Urmează prelungirile. Cum va reacționa Ilie?
Trei minute de prelungiri arătate de la margine
min 90 Toko a scăpat spre poarta Stelei și a tras în forță la colțul scurt, Tătărușanu a respins excelent în corner
min 88 Meciul se duce spre prelungiri
min 85 Ocazie imensă Steaua! Bogdan Stancu trece pe lângă egalare, după o cursă solitară. Șutul său a ocolit de puțin poarta elvețienilor
min 83 ⇔Ilie Dumitrescu mută: Cosmin Matei intră în locul lui Mihai Răduț. E primul meci în cupele europene pentru jucătorul venit de la Farul
min 82 ⇔ Cabanas iese, intră Abrashi
min 82 Un nou corner pentru Grasshopper. Hajrovic cere suportul fanilor și acesta vine imediat. Din fericire pentru Steaua, lovitura de colț nu are urmări pe tabelă
min 80 Innocent Emeghara vede galben pentru simulare
min 77 Gol Grasshopper! Salatic deschide scorul. Mijlocașul elvețienilor a preluat superb în marginea careului și a înscris cu toată opoziția lui Tătărușanu.
min 76 Lovitură liberă din poziție bună pentru Grasshopper. Zidul respinge în coner
min 75 Intrarea lui Anghelov a adus echilibru în linia mediană. Acțiunile elvețienilor sunt blocate mult mai rapid
min 55 ⇔ Intra Adili, iese Zuber
min 70 După 20 de minute de foc, ocaziile la poarta lui Tătărușanu s-au mai rărit. Steaua pare capabilă să țină de scor până la final
min 69 Anghelov șutează de la 35 de m, Benito prinde
min 66 Corner pentru Grasshopper. Cabanas trimite în careu, dar balonul nu poate fi retrims spre poartă
min 61 Surdu ratează cea mai mare ocazie a Stelei în acest meci. Atacantul roș-albaștrilor a primit în careu de la Bicfalvi și a tras din prima, Benito a respins bine.
min 60 Zuber șutează de la mare distanță. Tătărușanu respinge.
min 59 Elvețienii atacă în valuri, în timp ce Steaua încearcă să replice doar prin contraatacuri. Surdu și Stancu sunt însă pierduți printre adversari și nu intră în combinații eficiente.
min 56 Erori în lanț pentru Steaua. Același Innocent Emeghara este aproape de gol.
min 55 ⇔Dorel Stoica este scos, intră Anghelov.
min 53 Tătărușanu este aproape să își îngroape echipa. La o fază care nu anunța nimic, goalkeeper-ul scapă balonul în față și este la un pas să primească un gol de cascadorii râsului.
min 51 Elvețienii au o nouă ocazie incredibilă. Toko este angajat în careu, pe dreapta. Mijlocașul centrează din prima, pentru Emeghara, care din doi metri trimite pe lângă poarta goală. Tătărușanu rămăsese pe colțul scurt.
min 50 Steaua replică imediat și Latovlevic obține un corner.
min 49 Bombă trimisă de la 35 de metri de poartă, de Toko, Tătărușanu respinge în față.
min 47 Fundașul Stelei, Emeghara, greșește și tizul său de la Grasshopper are o bună oportunitate de a înscrie.
min 46 Răduț are o acțiune bună, fără rezultat.
min 46 ⇔ Schimbare la elvețieni: iese Lang, intră Hajrovic
min 46 Start în mitanul secund.
min 45 Final de primă repriză. Steaua rezistă în fața tăvălugului Grasshopper.
min 44 Gol pentru Grasshopper, anulat de asistent. Innocent Emeghara este angajat în adâncime, dar de la margine se ridică fanionul. Reluarea îl contrazice pe tușier, golul trebuia validat.
min 43 Tănase își asumă responsabilitatea șutului de la distanță, dar trimite la vreo 15-20 de metri de țintă.
min 41 Același Dorel Stoica întârzie să îi paseze lui Stancu și este deposedat. „Motanul” ar fi scăpat singur spre poarta lui Benito dacă închizătorul ar fi tras la timp.
min 38 Dorel Stoica îl acoperă foarte bine pe Geraldo, care era la un pas să o comită din nou. Închizătorul se repliază perfect și rezolvă o fază care putea să devină periculoasă.
min 37 Roș-albaștrii au început să aibă un presing tot mai agresiv, până acum pasa decisivă lipsește.
min 34 Stancu și Tănase ies pentru prima oară la rampă. Patru pase consecutive între cei doi, înainte ca mingea să ajungă la „Lato”, care încearcă să trimită o torpilă spre buturile lui Benito.
min 33 Stancu, aproape inexistent până în acest moment, deviază pentru Surdu, dar acesta își prelungește balonul prea mult și este deposedat.
min 30 II Geraldo este de departe veriga slabă din apărarea Stelei. Fundașul portughez comite un fault dur, fiind depășit în viteză de un adversar și este avertizat.
min 29 Grasshopper se menține în atac. Paulinho trimite un lung de linie, însă Latovlevici acoperă bine și mingea iese în aut de poartă.
min 26 Centrare de pe partea stângă a lui Zuber, Innocent Emeghara încearcă o foarfecă; mingea trece mult pe lângă stâlpul din stânga porții românilor.
min 22 Răduț încearcă o pasă filtrantă, pentru Surdu, dar defensiva elvețienilor rezolvă problema. Steaua a echilibrat, ușor-ușor, meciul.
min 18 Steaua scapă pe contraatac, dar Surdu nu poate să ajungă la o pasă în adâncime, chiar dacă are o viteză bună.
min 17 II Abrudan vede galben.
min 17 Lovitură liberă periculoasă pentru gazde. Cabanas trage pe centru, Tătărușanu respinge în față, însă, din fericire niciun elvețian nu este pe fază să marcheze în poarta goală.
min 14 O nouă ocazie mare pentru Grasshopper. Cabanas inițiază o fază, mingea trece pe la Salatic, pentru ca același Cabanas să reia din apropiere, puțin pe lângă poarta lui Tătărușanu. Goluri mari în defensiva lui Ilie Dumitrescu.
min 12 Răduț are o cursă impresionantă pe banda dreaptă. După ce depășește doi adversari, mijlocașul centrează, prea puternic, din păcate.
min 11 Foarte agresivi elvețienii, însă pentru moment steliștii reușesc să iasă prin pase scurte din propria jumătate.
min 9 Greșeală a lui Dorel Stoica și Lang profită de această eroare. Mingea ajunge în careu la Emeghara, care ratează incredibil.
min 7 Centrare a lui Tănase pentru apariția inopinată a lui Răduț. Balonul este prea lung și fotbalistul venit de la Internațional nu poate să reia.
min 6 Roș-albaștrii au preluat inițiativa. Călcâi de efect al lui Stancu pentru Tănase, fără rezultat.
min 4 Corner pentru Grasshopper. Elvețienii au o primă ocazie de gol, însă Dorel Stoica rezolvă o fază grea.
min 1 Start în partida de la Zurich. Stadionul lui Grasshopper este gol pe jumătate. 300-400 de fani ai Stelei sunt în tribune.
Cei doi antrenori s-au decis asupra formațiilor de start:
Benito – Voser, Vallori, Smiljanic, Paulinho – Toko, Cabanas, Zuber, Salatic – Lang, Innocent Emeghara
Rezerve: Spiegel, Colina, Abrashi, Hajrovic, Pavlovic, Cvetinovic, Adili
Steaua: Tătărușanu – Emeghara, Abrudan, Geraldo, Latovlevici – Dorel Stoica, Eric Bicfalvi – Răduț, Stancu, Tănase – Surdu
Rezerve: Stanca, Gardoș, Păcurar, Andrei Ionescu, Anghelov, Bonfim, Cosmin Matei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER