Antrenorul echipei Liverpool, Roy Hodgson, a lăudat evoluția formației Steaua în meciul terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a V-a a grupei K a Ligii Europa, precizând că este mulțumit de prestația fotbaliștilor introduși în teren care au jucat mai puțin pentru Liverpool în acest sezon.
„Suntem bucuroși că echipa a jucat un fotbal bun și am obținut un rezultat satisfăcător. Știam că va fi un meci greu, era o ultimă șansă pentru Steaua în cursa pentru calificare. Știam că aici o să fie o atmosferă care va pune presiune pe jucătorii noștri și știam că Steaua are jucători experimentați. Eram puțin îngrijorat de aceste lucruri, dar jucătorii care au evoluat și-au făcut treaba foarte bine. Dacă Joe Cole marca în prima repriză, poate aveam o misiune mai ușoară.
Am cerut jucătorilor pe care i-am introdus să fie responsabili, chiar dacă nu au evoluat foarte mult în acest sezon. A fost o presiune pentru ei acest meci. Este un meci care ne oferă încredere, sunt mulțumit că mă pot baza pe acești jucători în viitor. Am fost interesat să văd dacă ei pot face față provocătilor și sunt mulțumit de evoluția lor”, a spus Roy Hodgson în conferința de presă de după meci.
Antrenorul a adăugat că este fericit pentru faptul că Liverpool s-a calificat de pe primul loc în faza următoare a competiției: „Mă bucur că ne-am calificat de pe primul loc, indiferent de rezultatele ultimele meciuri”.
Roy Hodgson lăudat jocul Stelei în acest meci. „Steaua a jucat bine, a avut un joc de calitate. Ne-a făcut multe probleme, mai ales pe partea stângă a atacului lor, cu Tănase și cu fundașul al cărui nume nu-l pot pronunța (n.r. – Latovlevici). Au fost multe centrări de calitate venite de acolo, dar mă bucur că am reușit să le rezolvăm. Steaua are șanse să se califice, iar dacă va face un egal la Napoli, va merita calificarea. Cred că și Lăcătuș este mulțumit de jocul echipei sale”, a spus antrenorul englez.
Întrebat ce jucători a remarcat de la Steaua, Roy Hodgson a răspuns: „Tănase, Latovlevici și Anghelov, ultimul dintre ei având o evoluție foarte bună de când a intrat în teren, influențând jocul echipei cu multe pase bune”. Tehnicianul englez a adăugat că cei trei pot face față cu siguranță în campionatul Angliei.
Echipa Steaua București a remizat, scor 1-1 (0-1), în meciul disputat, joi, pe teren propriu, în fața formației FC Liverpool, în etapa a V-a a grupei K a Ligii Europa, englezii asigurându-și prezența în 16-imile competiției de pe primul loc. Oaspeții au deschis scorul prin Babel ’19, iar gazdele au egalat prin Bonfim ’61.
Tot joi, în grupa K, formația olandeză FC Utrecht a remizat, pe teren propriu, scor 3-3 (3-2), în meciul contra echipei italiene SSC Napoli.
În urma acestor rezultate, FC Liverpool și-a asigurat primul loc în grupă, și implicit calificarea, în timp ce FC Utrecht, echipă la care joacă și Mihai Neșu, nu mai are nicio șansă de calificare în faza următoare a competiției.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER