Mamic, după victoria cu Petrolul: „Am avut și noroc, însă experiența echipei noastre s-a văzut”

Tehnicianul echipei Dinamo Zagreb, Zoran Mamic, a declarat joi seară, după victoria din meciul Petrolul Ploiești, scor 3-1, că formația sa a avut noroc, dar s-a și văzut experiența jucătorilor, informează dolce-sport.ro.

„Sunt foarte mulțumit de rezultat. Să câștigi cu 3-1 la Ploiești nu e deloc rău. Am avut și noroc, însă experiența echipei noastre s-a văzut. Cu Aalborg am avut zece ocazii clare și nu am marcat, acum am profitat la maximum. Nu suntem calificați, Petrolul e o echipă bună. Trebuie să jucăm mai bine la Zagreb pentru a ne califica. Mutu este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României. Am un respect deosebit pentru el pentru felul în care se antrenează. Nu sunt șanse să-l transferăm pe Latovlevici acum. Trebuie să așteptăm să vedem dacă se califică Steaua. Nu pot vorbi de transferuri ipotetice”, a spus Zoran Mamic la Dolce Sport.

Formația Petrolul Ploiești a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), de echipa croată Dinamo Zagreb, în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa. Golurile au fost marcate de Tamuz ’45 pentru gazde și Cop ’29 (penalti), ’80 și Machado ’90+6 pentru oaspeți.

Mediafax

Publicat: 21 08. 2014, 23:19
Actualizat: 21 08. 2014, 23:23