Mancini: „Ne așteaptă o partidă grea!** Vrem să învingem în ambele meciuri!”

Roberto Mancini nici nu concepe să se împiedice de Timișoara și
dezvăluie că Europa League este o competiție pe care City o va
trata cu maximă seriozitate.

Dacă în sezoanele trecute Cupa Uefa nu era o miză foarte importantă
pentru formațiile din Anglia, Italia sau Spania, odată cu
schimbările survenite, aceasta a devenit un pariu extrem de
serioz.

E important pentru mine, pentru jucători și pentru club să
ne calificăm în grupele Europa League. Vreau să câștigăm ambele
meciuri și știm că mâine ne aștaeptă o partidă grea. Europa League
e o competiție importantă pentru noi
„, a declarat Mancini
la conferința de presă.

Tevez: „E
o concurență puternică în atac”

Puține echipe în lume se pot mândri cu un atac mai valoros decât al
„cetățenilor”. Oricare dintre Tevez, Balotelli sau Adebayor ar fi,
aproape sigur titular la granzii Europei. Carlitos Tevez crede că
densitatea de vedete pe metru pătrat va duce la performanță,
nicidecum la tensiuni în vestiar.

Mă bucur că am primit banderola de căpitan și le mulțumesc
tuturor pentru asta. Am jucat doar un meci până acum, așa că nu ne
putem da seama exact unde suntem. Mario [n.r. Balotelli] e un
jucător foarte bun și va fi o concurență puternică în atac.
Întotdeauna concurența duce la progres, cei mai în formă vor juca
și vor realiza lucruri importante
„, a spus Tevez.

Publicat: 18 08. 2010, 20:22
Actualizat: 18 08. 2010, 20:25