Mara: „Cu Hajduk se va vedea adevărata față a lui Dinamo”
Fostul jucător al Unirii Urziceni și al lui CFR Cluj, Bogdan
Mara, crede că ialomițenii pot întoarce calculele hârtiei în fața
celor de la Zenit, chiar dacă rușii au un buget de câteva ori mai
mare decât cel al Unirii.
„Unirea nu are șanse de vreo trei patru ani la nimic, dar
au demonstrat de fiecare dată că pot face față în orice competiție.
Au un început de sezon foarte solicitant pentru ei, rușii au echipă
foarte puternică. Va fi un dezavantaj pentru Unirea dacă tribunele
vor fi goale.”, a spus Mara la Sport.ro
Mijlocașul vede cu ochi buni revenirea echipelor din București în
luptă pentru titlu, dar precizează că acestea trebuie să aibe mai
multă răbdare odată cu aducerea mai multor jucători noi.
„Dorința de revanșă a echipelor din București este mare,
sunt mult mai bine organizate în acest sezon, se vor bate mult mai
puternic la titlu. Căldura e un factor important în meciurile care
s-au disputat în Liga I, au fost și meciuri mai bune. Egalul
CFR-ului la Craiova nu este un pas greșit, Știința are o echipă
bună, în două trei etape vor avea un alt nivel al jocului. Nu e un
meci ușor pentru Dinamo împotriva lui Hajduk, acum se va vedea
adevărata față a lor. Cred că sunt mult mai organizați acum, ar
trebui să aibe mai multă răbdare.”, a spus Mara.