Mazzarri și-a făcut temele:** „Steaua ne-a surprins în tur, dar acum ne-am pregătit”

Antrenorul lui Napoli, Walter Mazzarri, spune că presiunea care
apasă asupra echipei sale înaintea meciului cu Steaua are darul de
a-i motiva pe Hamsik și compania și mărturisește că și-a luat toate
măsurile de precauție pentru a nu mai fi surprins ca în turul de pe
Ghencea:

„Jucăm pe propriul stadion, dar Steaua este avantajată,
deoarece, spre deosebire de ei, noi nu avem decât varianta
victoriei. Dar acest lucru ne motivează să dăm tot ce avem mai bun
pentru a continua rezultatele bune din sezonul trecut.

Românii au o echipă bună, am văzut-o în meciul de la București. În
tur ne-am văzut conduși într-un mod în care nu suntem obișnuiți,
dar, din fericire, am reușit să remediem situația. Vor fi extrem de
motivați miercuri, dar suntem pregătiți pentru orice surprize ne-au
rezervat. Trebuie să facem un joc perfect în defensivă”, a
spus Mazzarri.

Publicat: 14 12. 2010, 14:45
Actualizat: 14 12. 2010, 16:42