Meciul lui Fatai, viitor român. Astra – Slovan Liberec 3-0


Astra Giurgiu învinge cu 3-0 pe Slovan Liberec, în manșa întâi din turul trei preliminar al Europa League, un meci decis de hattrick-ul lui Fatai, om pe care Pițurcă îl vrea în echipa națională a României

Și pe foaie, dar și pe teren, Astra Giurgiu pare să aibă cel mai bun compartiment ofensiv din fotbalul românesc: Enache – Budescu – William și Fatai vârf împins. Lucru pe care l-au simțit și cei de la Slovan Liberec, echipă venită cu pretenții nejustificat de mari în sudul României.

Abia a început meciul și Astra s-a bucurat de deschiderea scorului, una provocată exclusiv de Fatai. Atacantul (român, sperăm) a driblat doi adversari în banda stângă, a intrat în careu și a șutat în forță, de la 10 metri, în vinclul porți lui Slovan. Pe acest fond, Astra a profitat de uluiala cehilor și a continuat forcingul. Budescu a venit prea târziu la o minge centrată în fața porții goale, iar Enache a reluat cu capul în mâinile portarului o centrare venită de la căpitanul Budescu. Astra a arătat bine, însă a avut o problemă pe banda dreaptă a liniei defensive. Acolo, Pliatsikas a fost cu cel puțin un nivel sub cel al colegilor săi și, mai mult, pare și nepregătit din punct de vedere fizic.

Forța ofensivă a Astrei , prea mult pentru apărarea fragilă a cehilor

În condițiile în care impotența lui Slovan în ceea ce privește faza ofensivă a continuat și în startul reprizei secunde, Astra a stăpânit partida. După ce Yahaya a reluat doar un pic peste poartă centrarea din lovitură liberă a lui Laban, Fatai a ieșit din nou la rampă. Atacantul a primit o pasă în centrul careului, însă șutul său în forță, de la 12 metri, l-a nimerit fix pe portarul lui Slovan. Atacantul vizat pentru naturalizare de către Pițurcă a înscris totuși în minutul 74. Pe fondul dominării autoritare a Astrei, cu un raport de șuturi pe portă de 8-1 până în minutul celui de-al doilea gol, Fatai a profitat de o minge deviată de un fundaș ceh, a preluat în careu, a driblat scurt portarul și a înscris în poarta goală. 2-0, un scor mult mai aproape de adevăr. Căderea lui Slovan a fost evidentă, iar 7 minute mai târziu Fatai a marcat al treilea său gol la o fază în care giurgiuvenii au șutat de cinci ori pe poartă, profitând de degringolada defensivă a oaspeților.

Astra Giurgiu câștigă fără nicio problemă partida și își asigură în mare măsură calificarea în playoff-ul Europa League. Dincolo de posibila calificare, mesajul acestui 3-0 ar trebui să fie unul înspăimântător pentru rivalii giurgiuvenilor din Liga I. Astra are un compartiment ofensiv foarte puternic, iar cu mici reglaje în defensivă, în special pe dreapta, pare să fie principala candidată la titlu în acest sezon.

Astra Giurgiu – Slovan Liberec 3-0 (1-0)
Marcator: Fatai ‘4, ”74, ’81

Astra 4-2-3-1: Lung Jr. – Pliatsikas, Găman, Ben Youssef, J. Morais – Yahaya, Laban – Enache (L. Rus ”85), Budescu, William – Fatai (Bukari ”81)
Rezerve: D. Coman – Seto, A. Ioniță, Oroș, M. Cristescu
Antrenor: Daniel Isăilă

Slovan Liberec  4-3-3: Hrosso – Coufal, Karisik (Pimpara ”65), Rajnoch, Felisman – Pavelka, Sackey, Delarge – Sural, Dubek – Luckassen (Hamul’ak ”71)
Rezerve: Kolar, Frydek, Mudra, Obrocnik, Kolar
Antrenor: Samuel Slovak

Publicat: 31 07. 2014, 21:12
Actualizat: 31 07. 2014, 21:13