Valencia ne-a întins o uriașă mână de ajutor. Trupa lui Gary Neville a făcut instrucție cu Rapid Viena, scor 6-0, și România ar putea avea și peste două sezoane două echipe în preliminariile Ligii Campionilor, în cazul în care austriecii nu vor reuși să scoată mai mult decât un egal în retur.
România a fost foarte aproape să piardă locul 15 în clasamentul coeficienților. Asta însemna un loc în minus în preliminariile Ligii Campionilor. Locul 15 ne asigură un loc în turul III, culoarul campionilor, și un loc tot în turul III, dar pe culoarul echipelor necampioane. Poziția a 15-a ne era amenințată de Austria, care mai avea o reprezentantă în cupele europene, pe Rapid Viena. Înainte de meciul cu Valencia, diferența între noi și Austria era de doar 0,283 puncte. În cazul în care Rapid Viena ar fi trecut de Valencia, Austria ne depășea și România pierdea peste două sezoane un loc în preliminariile Ligii Campionilor.
Însă Valencia a reacționat ca un uragan. Cu o situația dificilă în campionat, unde a fost nevoie să dea peste Espanyol ca să-și refacă moralul după șapte meciuri fără victorie, trupa lui Gary Neville s-a descătușat în meciul cu Rapid Viena. În minutul 25 era deja 3-0, iar până la pauză s-a făcut 5-0. Până la final s-a mai înscris un singur gol.
Este un rezultat pe care Rapid Viena este aproape imposibil să-l răstoarne în retur. Totuși, românii vor fi fanii Valenciei și în retur. Rapid Viena trebuie să facă maximum egal în Austria, pentru ca România să nu piardă locul 15. În fazele eliminatorii, se acordă două puncte la victorie și unul pentru egal. Cum Austria mai are o singură reprezentantă, în cazul in care Rapid ar câștiga, cele două puncte s-ar împărți la cinci – numărul de echipe pe care austriecii le-au avut în cupele europene. Asta înseamnă 0,4 puncte, în condițiile în care România este despărțită de Austria de doar 0,283 puncte.
5 echipe va trimite Liga 1 în cupele europene, în următoarul sezon, două în preliminariile Champions League și trei în preliminariile Europa League
Cine va reprezenta România în cupele europene, în sezonul 2016-2017
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER