Meme Stoica a dezvăluit fotbalistul care „pare că vine de la Real Madrid”, după FCSB – Midtjylland 2-0

Foto: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

La finalul partidei FCSB – Midtjylland 2-0, Meme Stoica a spus care este fotbalistul de la campioana României care pare că vine de la Real Madrid.

Formația roș-albastră a obținut a treia victorie în ediția actuală din Europa League, în cele 4 meciuri jucate, iar calificarea în faza următoare nu mai este atât de departe.

Despre ce fotbalist al lui Gigi Becali a spus Meme Stoica că pare a veni de la Real Madrid

Campioana României a deschis scorul în minutul 16 al meciului de pe Arena Națională prin Florin Tănase, acesta înscriind dintr-o lovitură liberă de la marginea careului mare, deviată de zid.

În secunda 9 din repriza secundă, echipa lui Gigi Becali a făcut 2-0. Portarul Olafsson, aflat în afara careului, a degajat în Bîrligea, mingea a sărit în suprafața de pedeapsă adversă, iar atacantul român a înscris cu pieptul în poarta goală.

„Am jucat fără Darius Olaru, fără Lixandru, fără Dawa, care a jucat mereu în Europa. Am bătut campioana Greciei și Danemarcei. Pare că suntem în primele 24. Danezii arată bine, dar nu prea au rezultate, trebuie să își corijeze niște lucruri.

Mă uitam la Octavian Popescu, a făcut 45 de minute de excepție, s-a făcut că pleacă, trei au mers după el, dar el s-a întors și a pasat. Lui Radunovic nu îi lipsește nimic! Pare că vine de la Real Madrid”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport 1.

Următorul meci al celor de la FCSB în Europa League va fi pe 28 noiembrie, la Bucureşti, cu echipa greacă Olimpiacos Pireu. Ulterior, gruparea bucureșteană va mai întâlni Hoffenheim (pe 12 decembrie, în deplasare), Qarabag (pe 23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (pe 30 ianuarie, acasă).

Primele opt din clasamentul final se califică în faza eliminatorie, iar echipele aflate între locurile 9 și 24 vor juca, în dublă manșă, baraj pentru calificarea în optimi.

Elias Charalambous i-a folosit în meciul cu Midtjylland pe Târnovanu – Creţu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Băluţă (46 – Edjouma), Şut, Tănase (29 – Alhassa) – Ştefănescu (46. O. Popescu), Bîrligea (81 – Popa), Miculescu (90+1 – Baeten).

Publicat: 07 11. 2024, 23:56
Actualizat: 08 11. 2024, 12:38