Merge cu echipa a doua la Vilnius!** Cum ar putea arăta Steaua la meciul cu Ekranas
Evoluția bună din campionat, dar și eliminarea celor de la Spartak Trnava în turul trei preliminar al Europa League, a liniștit apele la Steaua. Următorul adversar, Ekranas, se anunța a fi cel mai accesibil de până acum, astfel că Reghecampf va opera o serie de modificări în primul „11”. Motivul principal îl constituie apropierea primului examen cu adevărat important al acestui sezon, meciul cu Vaslui, din etapa a șasea.
Astfel, după ce au adus împreună victoria Stelei contra Ceahlăului, Rusescu și Rocha vor fi odihniți la Vilnius, în locul lor urmând să intre Mihai Costea și Nikolic. Dacă Stanca pare să aibă în continuare locul garantat în poartă, Gardoș ar putea reveni în centrul liniei defensive în cuplu cu Martinovic, iar Georgievski își va relua postul pe banda dreaptă. La mijloc, în locul suspendatului Cristi Tănase, va fi titularizat Adi Popa, cel care va schimba benzile cu Alex Chipciu. Alături de „pistonul” Bourceanu, la mijloc va intra, cel mai probabil, Lucian Filip.