„Mergem la București să câștigăm!”

Președintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a declarat,
marți, pentru postul de televiziune al grupării din Istanbul, că
echipa antrenată de Frank Rijkaard vrea să câștige meciul de la
București cu Dinamo și să termine grupa F a Ligii Europa pe primul
loc, informează ajansspor.com.

Mergem la București să câștigăm. Dacă am termina faza
grupelor pe primul loc, am avea de câștigat din punct de vedere
financiar. De asemenea, ca lider al grupei am avea în faza
următoare un adversar mai facil. Echipa se pregătește bine. Sper să
revenim de la București cu o victorie
„, a spus
Polat.

Adnan Polat a prezentat și un bilanț al meciurilor jucate de
Galatasaray în acest sezon, calificând drept o mare pierdere cele
două înfrângeri și rezultatul de egalitate înregistrate de echipa
din Istanbul în campionatul Turciei. „Noi am jucat 9
meciuri în cupele europene, 11 în campionatul intern și o partidă
în Cupa Turciei. Adică în Turcia am jucat 12 meciuri în campionat
și în cupă. În aceste partide am înregistrat două înfrângeri și un
rezultat de egalitate. Acestea sunt o mare pierdere pentru
Galatasaray. Nu ne așteptam
„, a afirmat Polat.

Formația Galatasaray
va întâlni echipa Dinamo, joi, de la ora 20.00, la București, în
etapa a patra a grupei F a Ligii Europa, în direct la
ProTV.

Publicat: 04 11. 2009, 11:56
Actualizat: 04 11. 2009, 11:57