„Merit să fiu titular!”**
În sfârșit, Bănel Nicoliță a reușit să impresioneze iar la un meci al Stelei. La finalul meciului, mijlocașul nu a mai trecut pe lângă reprezentanții presei refuzând să vorbească, de data aceasta avea ce să spună.
O întâmplare. La antrenamentul de miercuri seara, Bănel Nicoliță știa că este favorit la titularizare, dar avea o mină încruntată. În timpul exercițiilor tactice, fusese jucătorul către care s-au îndreptat cele mai multe critici ale lui Bergodi. Rata execuție după execuție, după care lovea nervos bara sau gardul de sârmă din spatele porții. Din tot acest amalgam de sentimente negative s-au născut un gol, o pasă de gol și un Bănel fericit.
Dă Realul pe Steaua
„Am încercat mereu să fiu într-o formă bună și mă bucur că mi-am revenit”, a fost declarația cu care Bănel și-a început interviul. A continuat amuzat, comentând dorința lui Gigi Becali, care-l vedea deja vândut la Real Madrid. „Nu l-am auzit în timpul meciului pe patron pentru că eram prea concentrat la joc. Orice jucător ar vrea să ajungă la Real, dar eu mă simt foarte bine la Steaua”.
 „Am demonstrat ce aveam de demonstrat!”
A avut și polițe de plătit, dar elegant, pentru că Bănel, în ciuda originilor, nu poate fi nepoliticos. „M-au motivat foarte tare discuțiile care se refereau la titularizarea sau netitularizarea mea. Azi am reușit să-mi demonstrez în primul rând mie, dar și celor care m-au criticat, că merit să joc titular”, s-a destăinuit mijlocașul. A terminat modest, ca de obicei: „Nu eu am fost jucătorul meciului, toată echipa a jucat foarte bine”.