MIRACOOOL!** Steaua reușește minunea și merge în optimi! Steaua – Ajax 2-0 (4-2 după penalty-uri). Urmează Chelsea! FOTO

*Roș-albaștrii au jucat fantastic în fața lui Ajax, reușind să surmonteze dezavantajul celor două goluri din tur. Latovlevici și Chiricheș au dus meciul în prelungiri, apoi la penalty-uri, acolo unde a urmat o altă minune.

Steaua are darul de-a renaște când te-aștepți mai puțin, de-a scrie istorie când are mai mici șanse, de-a se autodepăși în cel mai potrivit moment. A făcut-o și aseară, când de la un 0-2 fără prea multe comentarii la Amsterdam, a dus dubla cu Ajax în prelungiri, în urma unui joc entuziasmant prin dăruire, atitudine, încredere, un joc întărit prin caracterul de echipă și tranșat prin valoarea individuală a unor jucători. Absențele de la mijloc s-au simțit, dar n-au și contat neapărat. Iar gaura lăsată de Prepeliță a fost în cele din urmă umplută de Filip, poate eroul anonim al meciului. Jocul a ajuns însă în prelungiri datorită celui mai „neanonim” jucător al Stelei.

Până acolo însă, meciul a început sub semnul evidentei pasivități a adversarului. Era și păcat să nu profite Steaua de un Ajax care, vorba lui Frank de Boer, la ora 22 e obișnuit să doarmă. Antrenorul se referise la Fischer, dar subestimase capacitatea întregii sale echipe de a ațipi. Steaua, în schimb, a atacat poarta din start, a încercat să pună presiune, în ciuda absențelor semnificative de la mijloc și a celei evidente din atac, Tatu fiind doar la număr pe teren. Ocazia reală din prima jumătate de oră a avut-o nedrept Ajax – una dublă, în minutul 12, când olandezii parcă nu vedeau că poarta e aproape goală la nici zece metri în fața lor. Șansa mare a Stelei în prima parte a venit în minutul 33, chiar de mai aproape de poartă: indirectă de la șase metri, după o pasă la portar a olandezilor. „Nu se marchează niciodată din astea”, spune cineva lângă mine. Iar Rusescu ratează și nici nu primește penalty, deși mingea a atins și o mână din zidul făcut pe linia porții de Ajax. Dar cinci minute mai târziu nu mai e zidul acolo să-l salveze pe Vermeer la lobul lui Latovlevici, venit însă dintr-o pasă de mai mult de 15 milioane de euro a lui Chiricheș, care a traversat tot mijlocul și așa inutil până atunci. 1-0 și dintr-o dată imposibilul nu mai pare atât de imposibil.

După pauză, presiunea a crescut rapid spre poarte lui Vermeer, iar tribunele au reușit realmente să pună câteva grade în plus la temperatura scăzută din aer. Poate dacă exista și un atacant, nu Tatu, lucrurile deveneau mult mai simple. Așa, ocaziile au venit de la oricine altcineva, nu de la cel care le are pe primul rând în „job description”, iar șansa mare de 2-0 a fost a lui Adi Popa, care a nimerit bara de la marginea careului mare în minutul 60. La cornerul rezultat, s-a văzut încă o dată că lui Tatu i-ar fi folosit să fie măcar puțin mai înalt. Problema înălțimii s-a rezolvat la intrarea lui Nikolic în locul lui Tănase, căpitanul neputând termina meciul pe care promisese că-l rezolvă el. Dar Nikolic e doar mai înalt, nu neapărat și mult mai eficient. Steaua a riscat însă tot și s-a mutat practic în jumătatea adversă cu toate armele pe care le mai avea la dispoziție. Și cel care dăduse pasa de 15 milioane, a marcat golul de 20: Chiricheș a prins un șut atomic de la 25 de metri, sub bara la care se mai uită și la ora asta Vermeer. Două lucruri importante în momentul ăsta, la 2-0: da, tot un fundaș a fost nevoit să marcheze și, doi, bine că nu a fost vândut între tur și retur. Apoi, a venit rândul, nu, nu atacantului, ci portarului să salveze Steaua: Tătărușanu a scos incredibil de pe linia porții, după ce îl salvase și bara în prealabil.

90 de minute s-au terminat și scenariul Valencia se „plagia” tot mai evident. Prelungirile au fost ca ultima repriză a unui meci de box în care fiecare boxer își consumă ultimele puteri pentru a mai da un pumn. În cazul ăsta, pentru o ocazie decisivă. Și au fost ocazii, dar nu și goluri. Așa că au început rugăciunile pentru un câștig la loterie.

S-a ajuns la penalty-uri, unde oamenii lui Reghecampf au avut nervii mai tari. Latovlevici a dat golul decisiv și a calificat-o pe Steaua în optimi pentru o dublă de vis cu Chelsea.

Plecat în China, Martinovic nu a fost uitat de ultrașii steliști. Suporterii de la Peluza Nord au afișat un banner, în prima repriză: „Mulțumim Novak!”

În repriza a doua, fanii steliști au aprins câteva petarde. Centralul Tagliavento a atras atenția observatorului meciului și foarte probabil pe roș-albaștri îi va aștepta o amendă din partea UEFA

În minutul 53, o parte din becurile nocturnei au cedat pentru câteva secunde.

În minutul 55, după o diagonală a olandezilor, Cornel Râpă a sărit pe sub balon și a fost luat în colimator de Reghe: „Bă, ești nebun? Tu nu știi să anticipezi faza?”

Pentru că nu a mai evoluat de foarte mult timp, în minutul 60, brazilianul Tatu a făcut semne de schimbare către Reghe: „Nu mai pot, mă sufoc!” Antrenorul i-a transmis să facă câteva exerciții de respirație

Cristi Tănase a resimțit dureri la coapsă și fost înlocuit în minutul 66. Banderola a fost transmisă lui Vlad Chiricheș.

RATARE – Ce șansă a avut Rusescu!

Steliștii ar fi putut deschide mult mai repede scorul! În minutul 33, datorită unui pressing al brazilianului Tatu, Poulsen a trimis mingea către portar, care fără să-și dea seama a prins balonul în brațe. Centralul Tagliavento a dictat imediat lovitură liberă indirectă din 6 metri. Mingea a fost mișcată ușor de Tănase, iar Rusescu a trimis plasat cu interiorul la semi-înălțime, însă olandezii au respins în corner. Reghecampf l-a taxat pe atacant: „Raul, trebuia să dai tare, nu plasat”, a urlat antrenorul de 37 de ani.

GEST – L-a sunat la pauză pe Băse

Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a declarat aseară că i-a telefonat președintelui României, Traian Băsescu, pentru a-l invita pe Național Arena la meciul cu Ajax. „L-am sunat pe Băsescu să-l chem la meci, dar mi-a răspuns șefa de cabinet și mi-a zis că președintele are programul prea încărcat. O să-l sun la pauză dacă avem 1-0”, a dezvăluit latifundiarul din Pipera, înainte de joc.


ECHIPELE DE START

STEAUA: Tătărușanu – Râpă, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici – Prepeliță – Popa, Rusescu, Chipciu, Tănase – Tatu
Rezerve: Stanca, Szukala, Filip, Pîrvulescu, M. Costea, Nikolic, Rocha

AJAX: Vermeer – Van Rhijn, Alderweireld, Moisander, Blind – Poulsen, De Jong, Eriksen – Isaac Cuenca, Sigthorsson, Fischer
Rezerve: Cillessen, Veltman, Dijks, Schone, Serero, Boerrigter, Lukoki


AICI AI COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI

8. 4-2! GOOOL LATOVLEVICI! Steaua se califica in optimi! Inca un miracol romanesc marca Steaua! Urmeaza Chelsea
7. 3-2
Rateaza Moisander
6. 3-2 Gool Filip
5. 2-2 Gol De Jong
4. 2-1 Gol Nikolic
3. 1-1 Schone rateaza! Apara Tatarusanu
2. 1-1 Rusescu inscrie
1. 0-1 Olandezii au prima lovitura: Eriksen inscrie

FINAL: STEAUA – AJAX 2-0! Urmeaza loviturile de departajare

Min120: Latovlevici centreaza catre Gardos, reluarea spre poarta, dar este repunere din coltul careului mic
Min119: Rusescu scoate cornerul
Min118: Adi Popa scoate faultul dupa inca o ocazie a olandezilor

Min117: Ocazie mare Ajax. Parvulescu pierde si Serero suteaza slab din pozitie excelenta
Min117: Ajax ramane in posesie: aut de margine
Min115: Chipciu da semne de oboseala si scapa mingea in aut de poarta
Min115: Steaua ramane in atac
Min115: II Galben pentru Poulsen
Min114:
Adi Popa si Rusescu combina spectaculos, dar Popa centreaza slab
Min113: Gardos respinge excelent

Min110: Ocazie mare pentru Steaua! Nikolic si Adi Popa nu reusesc sa trimita mingea spre poarta
Min109: Ocazie mare pentru Ajax! Alderweireld reia cu capul putin pe langa poarta
Min109: Tatarusanu boxeaza la cornerul lui Eriksen
Min107: Steaua ataca, Adi Popa suteaza de la coltul careului mare, dar in blocaj
Min106: Steaua este in aparare
Min106: Incepe repriza secunda de prelungiri

Min105: Finalul primei reprize a prelungirilor! Steaua – Ajax 2-0
Min105: Parvulescu preseaza dupa o cursa de 60 de metri, Vermeer respinge
Min104: Ajax ataca, Chipciu intervine in apropierea careului si este corner

Min103: Adi Popa este cazut pe teren si cere ingrijiri medicale
Min102: Latovlevici respinge din careu
Min101: Chipciu centreaza, Vermeer are probleme!
Min100: Latovlevici scoate cornerul
Min99: Steaua iese din incercuire, dar Parvulescu nu pare sa fie intrat in meci
Min98: Parulescu este gasit in tusa, dar este offside
Min97: II Galben De Jong dupa un fault la Chipciu

Min96: Rusescu paseaza catre Nikolic, dar este offside
Min95: Faza buna a Stelei, Rusescu ii paseaza lui Nikolic, dar acesta se pierde si suteaza in blocaj
Min94: Latovlevici depaseste doi adversari dar se grabeste si suteaza de la distanta
Min93: Ocazie Serero, mingea se duce peste poarta lui Tatarusanu
Min91: Nikolic scoate faultul la mijlocul terenului
Min91: Incepe prima repriza de prelungiri

FINALUL CELOR 90 DE MINUTE! Steaua – Ajax 2-0! Urmeaza prelungirile
Min90+3: Latovlevici este cazut la pamant si cere ingrijiri medicale
Min90+2: Adi Popa intra intrpun clinci cu Blind, Ajax are mingea
Min90+1: Parvulescu degajeaza
Min90: Chiriches degajeaza! Trei minute de prelungire!
Min89:
Serero centreaza in Chiriches si este inca un corner
Min88: Chiriches intervine excelent in careu, Ajax are corner
Min87: Filip se apropie de poarta, dar Nikolic refuza sa iasa din offside
Min84: Nikolic recupereaza si scoate cornerul
Min83: Ocazie uriasa Ajax! Tatarusanu este erou! Parada de langa bara!

Min83: Ocazie mare Ajax! Boerrigter loveste bara
Min82: ⇔ Iese Fischer, intra Serero
Min77:
⇔ Intra Parvulescu, iese Tatu
Min76: GOOL STEAUA! Chiriches prinde un sut de senzatie si mingea se duce direct in vinclul portii! Steaua -Ajax 2-0
Min76: Chipciu il lanseaza pe Nikolic, mingea este degajata
Min74: Schone centreaza la coltul lung, Boerrigter reia cu capul, dar Tatarusanu nu are emotii
Min73: II Filip vede galben pentru un atac dur la Boerrigter

Min73: Ajax incearca sa tina mingea departe de stelisti
Min71: ⇔ Schone si Boerrigter intra, ies Cuenca si Sigthorsson
Min70:
Sut superb al lui Chiriches, mingea trece la doiu metri de poarta
Min69: Latovlevici si Chipciu se bat in tusa, Rusescu scoate aruncarea de la margine
Min68: Olandezii combina in propriul teren
Min66: ⇔ Tanase iese, intra Nikolic

Min65: Pericol la poarta Stelei! Blind centreaza de la marginea careului mare, dar Steaua scapa cu bine
Min63: Rapa greseste, dar Chiriches recupereaza! Adi Popa este semnalizat in offside
Min61: Ocazie monumentala Steaua! Adi Popa suteaza din drop, dar mingea loveste bara!
Min60: Latovlevici este de neoprit in tusa, de centreaza in blocaj
Min59: Replica de mare jucator a lui Fischer, dar mingea ocoleste poarta lui Tatarusanu
Min58: Chipciu se bate cu trei adversari, intra in careu, dar pierde in cele din urma

Min56: Ocazie mare Tanase! Mingea sutata de la 25 de metri trece putin pe langa poarta
Min55: Steaua continua pressingul, dar Chiriches greseste
Min55: Corner pentru Steaua
Min54: Rapa greseste la mijlocul terenului, mingea ajunge in careul Stelei si un olandez cade, dar jocul e lasat liber
Min53: Actiune impresionanta a lui Chipciu, dar sutul este blocat. Steaua ramane in pressing
Min51: Faza buna a olandezilor, Blind este in offside
Min50: Chipciu face un pressing sufocant, Vermeer trimite lung

Min49: Vermeer retine din careul supraaglomerat
Min49: Filip paseaza cu Tanase, deviere subtila pentru Chipciu si Rusescu scoate cornerul
Min47: Adi Popa il faulteaza pe Fischer si Ajax are lovitura libera de la mijlocul terenului
Min47: Gardos paseaza lung catre Tatu, mingea este intoarsa, dar fara adresa
Min46: Incepe repriza a doua
Min46: ⇔ Intra Filip, iese Prepelita

Min45+2: FINALUL PRIMEI REPRIZE! Steaua – Ajax 1-0! Steaua are inca o repriza pentru a incerca o noua minune
Min45: Tatarusanu trimite direct la Tanase, acesta incearca pasa filtranta, dar mingea ajunge la Vermeer
Min44: Sightorsson scapa singur cu portarul dar este offside
Min43: Chipciu incearca o pasa decisiva, dar este prea lunga pentru Adi Popa
Min41: II Prepelita vede cartonas galben

Min38: GOOOL STEAUA! Latovlevici primeste o pasa in adancime si il lobeaza pe Vermeer! Steaua – Ajax 1-0
Min36:
Ocazie incredibila Steaua! Rusescu suteaza din lovitura indirecta de la sase metri, dar este corner
Min33: Lovitura libera indirecta pentru Steaua dupa un pressing al lui Tatu
Min32: II Galben vazut de Erikssen dupa un fault la Chipciu
Min32:
Prepelita trimite insa direct in bratele lui Vermeer
Min32: Chipciu scoate lovitura libera de la 35 de metri

Min30: Popa centreaza prea lung la o faza buna a Stelei, dar Chipciu recentreaza in careu. Tanase recupereaza
Min29: Cuenca centreaza din alergare, Tatarusanu prinde cu ceva emotii
Min27: Steaua combina la mijlocul terenului, dar Tanase paseaza gresit
Min24: Gardos il blocheaza pe Sigthorsson
Min23: Moment de acalmie pe National Arena. Olandezii paseaza gresit si Tatarusanu repune din coltul careului mic
Min21: Greseala a lui Chiriches, olandezii pleaca pe contra, dar este offside

Min20: Latovlevici se bate in tusa cu Van Rhijn, dar scapa mingea in aut
Min19: Jocul este intrerupt dupa caderea lui Alderweireld
Min18: Cuenca scapa de Latovlevici, dar Chipciu intervine excelent si este corner
Min16: Corner pentru Steaua, mingea cade in careu. Tanase este singur cu portarul, dar este offside
Min15: Tanase rateaza o preluare simpla dupa o pasa a lui Popa
Min14: Blind este blocat de Rapa si Steaua are aruncare de la margine

Min12: Dubla ocazie a olandezilor! Steaua scapa dupa doua suturi in blocaj din interiorul careului
Min11: Popa se bate de unul singur, dar Fischer trimite acasa
Min9: Ajax pune stapanire pe joc, dar prefera sa paseze in propria jumatate
Min7: II Gardos faulteaza si vede galben
Min7:
Erikssen suteaza peste poarta din lovitura libera
Min6: De Jong este faultat din spate de Prepelita, dar stelistul este iertat de arbitrul Tagliavento

Min5: Tanase combina cu Tatu, dar pasa brazilianului este imprecisa
Min4: Steaua incepe in forta, Rusescu este in careu, dar nu poate trece de adversarul direct
Min2: Tanase paseaza cu Latovlevici si aceasta scoate cornerul
Min2: Gardos urca, Chipciu pierde mingea
Min1: Steaua are posesia in starul meciului
Min1: A inceput meciul


UPDATE 20:30 Iată cum arată gazonul de pe Național Arena, cu o oră și jumătate înainte de startul partidei.

19:10 Becali a revenit cu precizări: „Tănase va juca în bandă. Chipciu și Rusescu vor marca”

„Chipciu va juca mai mult în centru. 4-1-4-1 cu Tănase în bandă. Rusescu și Chipciu în centru. Steaua poate să dea gol și în minutul 85. Ei, în prelungiri, vor fi morți. Noi alergăm mai mult, suntem mai puternici. Suntem mingicari. O să îi năucim. Dacă Tănase o să joace stânga și Popică dreapta, o să marcheze Chipciu și Rusescu”, a spus Becali la Digi Sport.


UPDATE 18:50 Ultimele estimări anunță 40 de mii de suporteri pe National Arena la ora meciului. Dintre aceștia, 800 vor fi olandezi.

La casele de bilete încă sunt câte patru, cinci persoane care încearcă să își cumpere biletele de acces pe ultima sută de metri.


UPDATE 17:30 S-au vândut 35 de mii de bilete pentru meciul de pe National Arena. Oficialii Stelei au luat decizia ca, pentru întreținerea atmosferei și „încurajarea” suporterilor veniți la stadion, să ruleze pe ecranele de deasupra terenului imagini din celebra victorie cu Valencia.


UPDATE 16:30 Gigi Becali a dezvăluit care ar putea fi echipa Stelei în returul cu Ajax. Patronul Stelei spune că Reghecampf încearcă să schimbe sistemul și să joace 4-1-4-1, cu Prepeliță la închidere și cu Tatu vârf împins.

Iată echipa dezvăluită de patronul Stelei:

Tătărușanu – Râpă, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici – Prepeliță – Popa, Tănase, Rusescu, Chipciu – Tatu

„Asta mi-a spus aseară Reghecampf. În funcție de rezultat, e posibil să treacă Chiricheș sau Gardoș în față și să intre Szukala. Sunt liniștit”, a declarat Becali la Digi Sport, înainte de Steaua – Ajax.


Tehnicianul Laurențiu Reghecampf îi va motiva pe jucătorii săi punându-le un montaj video cu meciurile în care au avut rezultate pozitive în grupa câștigată în acest sezon în Europa League

Steliștii nu par foarte entuziaști înaintea meciului cu Ajax

Victoriile cu Molde, Copenhaga, remiza de la Stuttgart, dar și evoluțiile perfecte din duelurile cu modestele Trnava și Ekranas vor rula azi înainte de ședința tehnică. Laurențiu Reghecampf s-a gândit că odată cu vizionarea acestor partide va reuși să-și monteze echipa pentru un succes de răsunet contra „lăncierilor”!

„O să le pun jucătorilor câteva filmulețe pentru a-i mobiliza și mai bine”, a spus Reghecampf în conferința de presă de ieri. Toată lumea se aștepta ca tehnicianul să-i monteze pe roș-albaștri apelând la meciul din 2005, cu Valencia, când Andrei Cristea a reușit să-i răpună pe „lilieci”, marcând două goluri și ducând meciul în prelungiri. „Am făcut un montaj cu partidele câștigate în Europa League. Cu Trnava, cu Ekranas, cu Molde, apoi Copenhaga și remiza cu Stuttgart. Nu vom pune meciul cu Valencia, a fost acum șapte ani și erau alți fotbaliști. Reghe vrea să arate jucătorilor că nu merită să se oprească aici, și cum au învins până acum, așa trebuie să învingă și pe Ajax”, au dezvăluit surse roș-albastre pentru ProSport.

Și informațiile referitoare la alcătuirea echipei au fost ținute secret! Reghecampf nu a dorit să dezvăluie dacă-l va folosi pe neamțul Szukala. „Nu vă spun echipa așa cum nu am făcut-o niciodată. Lukasz Szukala va fi în teren sau nu, rămâne de văzut. El s-a antrenat normal. Florin Gardoș a făcut un meci bun în tur și consider ca la ora meciului să intre pe teren doar jucătorii care 100% sunt pregătiți pentru această partidă. Ne dorim foarte mult ca mâine să sărbătorim calificarea alături de suporteri, dar nu va fi simplu. Nu jucăm singuri, vom întâlni o echipă foarte valoroasă”, a spus tehnicianul.

„Nici ei nu au avut gazonul bun”
Starea terenului a fost un punct pe care antrenorul a dorit să-l atingă. „Dacă starea gazonului nu va fi cea mai bună, nu este o problemă foarte mare. Nici pe Amsterdam ArenA suprafața nu a fost strălucită, deci nu văd unde e problema? Trebuie să ne adaptăm rapid. Și noi, și ei, vom evolua pe același gazon”, a declarat Reghe. Încrezător, antrenorul este mulțumit că pe arena națională vor sosi cel puțin 35.000 de suporteri. „Indiferent de câți oameni vor veni la stadion, noi suntem fericiți că facem parte din această echipă și vom încerca să-i mulțumim pe cei care vor veni să vadă meciul. Vreau ca la final să ne bucurăm împreună”, a încheiat Laurențiu Reghecampf.

Bilete disponibile: peluza I, inel 1 – 80 lei, peluza I, inel 3 – 60 lei, peluza II, inel 3 – 60 lei, tribuna I, inel 3 – 80 lei, tribuna II, inel 3 – 80 lei

Avem moral bun. Suntem pregătiți de un meci mare
Raul Rusescu, atacant Steaua

Terenul nu cred că va fi o problemă, nici la Amsterdam nu a fost foarte bun. O să jucăm pentru Neșu și pentru toți steliștii
Raul Rusescu, atacant Steaua

„Trebuie să marcăm repede”
Fostul selecționer al României, Anghel Iordănescu, consideră că Steaua va avea șanse mari de calificare în meciul cu Ajax dacă elevii lui Laurențiu Reghecampf vor reuși să deschidă scorul cât mai repede. „Din păcate nu avem ce face și trebuie să atacăm încă din startul meciului. Dacă vom reuși să marcăm extrem de repede, atunci șansele noastre de calificare vor crește considerabil”, a spus Iordănescu la DigiSport. (Daniel VLAD)

Meciuri fatale lui Chiricheș
Ioan Becali a dezvăluit, ieri, că poate ar fi reușit să-i convingă pe oficialii lui AC Milan să ofere chiar și 10 milioane de euro pe Chiricheș, dacă Steaua nu pierdea lamentabil partida cu Stuttgart, scor 1-5 și Olanda nu zdrobea România cu 4-1. „Din păcate, lui Chiricheș i-au fost fatale aceste două partide. Chiar dacă el nu a greșit decisiv, pot spune că italienii nu au mai vrut să ofere mai mult de 5 milioane pe el după aceste jocuri”, a spus agentul de jucători.

Publicat: 22 02. 2013, 03:00
Actualizat: 23 02. 2013, 00:26