Mirel Rădoi, sfat pentru Gigi Becali și Mihai Stoica după cazurile de COVID-19 de la FCSB: „Ar trebui să stea pe platformele de scouting, să aducă jucători!”

FCSB are probleme destul de mari înaintea duelului cu Backa Topola, din preliminariile Europa League, iar Mirel Rădoi crede că echipa trebuie întărită, problemele fiind în momentul de față mai ales în apărare.

Andrei Miron, Darius Olaru, Florin Tănase și Iulian Cristea sunt infectați cu COVID-19, iar FCSB pregătește o formulă cu trei atacanți în Serbia, împotriva celor de la Backa Topola.

Mirel Rădoi, mesaj pentru conducătorii de la FCSB: „Să aducă jucători, să stea pe platformele de scouting!”

„Oricum, cei de la FCSB nu aveau un lot numeros, iar rezervele nu sunt la nivelul titularilor. Nu va fi ușor în Serbia, dar nici în campionat. Ar trebui să stea pe platformele de scouting, să aducă jucători. Bogdan Vintilă îi știe, i-a antrenat, e și Pintilii acolo. Îți pui în pericol investiția, sezonul european, cota jucătorilor, nu mai apar sume de transfer. E un moment de răscruce pentru FCSB! CFR a reușit să se monteze senzațional în momentele puternice”, a spus Mirel Rădoi, la Digi Sport, cu referire la victoria clujenilor de la Craiova (3-1), prin care CFR a cucerit un nou titlu. Atunci, ardelenii au reușit să câștige un meci crucial fără Dan Petrescu pe bancă, tehnicianul fiind infectta cu COVID-19.

Infectat cu noul coronavirus, Toni Petrea nu va fi pe bancă în preliminariile Europa League, locul său urmând să fie luat de Bogdan Vintilă, care tocmai a pierdut meciul cu Dinamo 2 (2-3), din Liga 3. Vintilă a ieșit negativ la testul pentru COVID-19 pe care l-a făcut marți.

Cum ar putea arăta FCSB în partida cu Backa Topola, din turul 2 preliminar al Europa League: Vlad – Crețu, Perianu, Briceag, Panțîru – Vână, Ovidiu Popescu, Moruțan – Man, Buș, Coman

  • Backa Topola – FCSB se joacă joi, 17 septembrie, de la ora 22.00, în turul 2 preliminar al Europa League, Live Video Online pe ProSport și la TV pe Look Plus.
Publicat: 16 09. 2020, 21:12
Actualizat: 23 09. 2020, 00:36