„Mișcarea Steaua** ia amploare!”

Gigi Becali nu-și mai face nicio problemă în privința ostilității suporterilor roș-albaștri la meciurile Stelei. Întâlnirea cu liderii de galerie a fost extrem de utilă, astfel Gigi a putut afla care era principala nemulțumire a ultrașilor.

"Începe iar să ia amploare mișcarea Steaua! Diseară vor fi 25.000 de oameni pe stadion. Important este că suporterii nu vor mai face rău echipei. Pe ei îi deranja ce comentam eu de Hagi, Boloni și alți foști steliști. N-o să mai comentez nimic de acum încolo", a spus Becali al gsptv.

Latifundiarul spune că merge în continuare, în proporție de 100%, pe mâna lui Bergodi, munca acestuia inspirând încredere. "Faptul că Bergodi cunoaște jucătorii, îi bagă în teren și are încredere în ei îmi dă și mie curaj să am încredere în Steaua", a mai spus Becali.

Patronul stelist a comentat și decizia LPF de astăzi de a interzice cluburilor să mai ajute suporterii să ajungă la meciurile din deplasare ale favoriților: "Ei se duceau oricum pe cont propriu. Ei mi-au spus ieri că nu mai vor niciun ajutor din partea mea, ca să nu se interpreteze greșit."

Publicat: 30 07. 2009, 18:54
Actualizat: 30 07. 2009, 19:17