Moldovenii au făcut spectacol total în patria ultrașilor! **FOTO DE SENZAȚIE – Coregrafia care nu a fost difuzată la TV, dar care a ridicat Giuseppe Meazza în picioare
Vasluiul a uimit la toate capitolele pe Giuseppe Meazza. Nu doar elevii lui Șumudică au fost la înălțime, reușind în multe momente să domine categoric un adversar care în urmă cu doar câțiva ani se încununa „Regina Europei”.
Tiffossii din Italia au rămas impresionați și de spectacolul de lumină și culoare pe care fanii moldoveni l-au oferit în tribunele unui stadion încărcat de istorie. În patria ultrașilor, suporterii Vasluiului au fost la înălțime, oferind un show care în Liga lui Mitică ar fi interzis, dar care a fost răsplătit cu aplauze de susținătorii nerazzurrilor.
„A fost o deplasare superbă pentru noi, am fost pe un stadion extraordinar, însă suntem obișnuiți cu arenele mari din Europa, după deplasările de la Istanbul și Roma. În sezonul trecut, am avut parte de multe meciuri și am făcut de fiecare dată spectacol. Vrem ca FC Vaslui să fie un nume cunoscut și datorită fanilor„, a explicat unul dintre suporterii români, la întoarcerea în țară, pentru Digisport.
Moratti i-a felicitat pe vasluieni
Meciul de joi seara dintre Inter și FC Vaslui (2-2) l-a impresionat la maximum pe patronul milanezilor Massimo Moratti. Șeful italienilor a făcut, la finalul partidei, un gest la care jucătorii moldoveni nici măcar nu visau, intrând în vestiarul acestora și felicitându-i pentru jocul prestat. „Stăteam în vestiar și vorbeam cu băieții, când a intrat domnul Moratti. Ne-a surprins pe toți, a venit să ne felicite, ne-a mulțumit pentru joc. E un gest mare. Înseamnă că am făcut ceva în Europa anul ăsta”, a povestit Marius Șumudică.
Sursă foto: Revista Ultra’