Portarul lui Honved Budapesta, Rubi Levkovich (30 de ani), a fost scos cu ambulanța de pe teren, în prima repriză a meciului cu CS Universitatea Craiova, din turul secund al Europa League. Portarul și-a rupt piciorul după o aterizare ratată, iar mai apoi a leșinat din cauza durerii.
În minutul 34 al returului de la Craiova, portarul Rubi Levkovich a sărit pentru a reține o centrare din partea dreaptă. Israelianul a prins mingea, dar la aterizare a călcat strâmb și și-a rupt piciorul. Medicii au intervenit rapid și au făcut semn că e nevoie de schimbare. La scurt timp după ce s-a accidentat, Rubi Levkovich a leșinat din cauza durerii, iar ambulanța a intervenit. Portarul a fost urcat în ambulanță, însă nu a fost nevoie să fie transportat la spital. Jucătorul și-a revenit în cele din urmă și a rămas la stadion.
În minutul 40, Honved l-a schimbat pe Rubi Levkovich cu portarul de rezervă, Attila Berla.
În tur, Honved și Craiova au remizat, scor 0-0. Vezi AICI desfășurarea paridei Craiova – Honved.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER