Mureșan dă vina pe arbitraj pentru eliminarea CFR-ului: „La pierderea acestei partide a contribuit și brigada de arbitri, au fost multe greșeli”

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat joi seară, după meciul cu Dinamo Minsk, scor 0-2, că la pierderea acestei partide de către clujeni a contribuit și brigada de arbitri, el subliniind că au existat multe greșeli.

„Suferim la faza de finalizare. Ca în multe partide am avut ocazii și ratăm. La pierderea acestei partide a contribuit din păcate și brigada de arbitri. Au fost multe greșeli care chiar m-au mirat. În prima fază am fost foarte supărat pe Rada, dar după aceea, discutând cu specialiști, sunt mai puțin supărat. La cartonașul roșu arbitrul iar s-a pripit puțin. A fost penalti la Tade, iar la ei nu cred că a fost penalti”, a spus Mureșan la postul Look Plus.

Formația CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Dinamo Minsk, în manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, rezultat în urma căruia gruparea din Belarus s-a calificat în play-off-ul competiției.

În tur, scorul a fost 1-0 pentru Dinamo Minsk.

Joi seară, golurile învingătorilor au fost marcate de Stasevici ’71 și Udoji ’81 (penalti). CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică în minutul 26, când a fost eliminat Rada pentru un fault la Udoji.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Franța, avându-l la centru pe Antony Gautier.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 08. 2014, 22:53
Actualizat: 07 08. 2014, 22:54