Delev este principalul pericol menționat de către steliști, dar el este și o viitoare țintă de transfer. Ce nu se știa despre bulgar era faptul că acesta are și o viață extrasportivă tumultoasă.
Considerat ca fiind una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului bulgar, Spas Delev (foto, în dreapta) poate fi comparat cu Adrian Mutu, după ce și bulgarul a petrecut într-un club de noapte din capitala Belarusului chiar cu o zi înainte de amicalul pierdut cu 0-1 în fața reprezentativei lui Hleb, a scris sportal.bg.
Delev a fost remarcatul lui Narcis Răducan după spionajul din Bulgaria, atacantul de 21 de ani care este lăudat pentru rapiditate, mobilitate și tehnică. Altfel, dacă se vor califica în grupe, roș-albaștrii au luat în calcul și varianta de a-l aduce la Steaua, dar pentru asta trebuie să se lupte cu o formație din Franța.
Spas Delev – 21 de ani – extremă / atacant – 26 de meciuri, 13 goluri – o medie de un gol la două meciuri – 3 prezențe în națională, niciun gol
„Au niște atacanți care pot scoate ușor un om din joc. Delev este unul dintre remarcații mei, e un jucător care lovește mingea cu ambele picioare foarte bine”, Narcis Răducan, director sportiv Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER