N-au auzit de Astra. „Echipa din România poate măcar să producă material pentru câteva glume”. Gafe comise de BBC în prezentarea echipei lui Protasov

În prezentarea pe care a făcut-o Astrei înaintea meciului cu Celtic Glasgow, de joi (ora 22:05, Sport.ro și Digi Sport 1), site-ul televiziunii BBC a comis trei erori, cea mai mare fiind cea în care a numit echipa lui Protasov drept campioana României

  • Jurnaliștii englezi l-au desemnat pe Budescu drept golgheterul echipei, deși mijlocașul român are jumătate din reușitele lui Fatai în acest sezon

Prezența Astrei în grupele Europa League este un amănunt de culoare pentru presa din străinătate. Înainte de meciul cu Red Bull Salzburg de acum trei săptămâni, presa austriacă s-a mirat de faptul că echipa trebuie să stea în București, la 60 de kilometri de stadionul pe care trebuia sa aibă loc meciul, întrucât în Giurgiu nu există un hotel care să le fi satisfăcut pretențiile jucătorilor campioanei Austriei. Tot atunci, austriecii au realizat un portret amplu al finanțatorului Astrei, Ioan Niculae, personaj considerat pitoresc și excentric pentru fotbalul european. A venit acum rândul englezilor să glumească, dar și să greșească pe seama Astrei. Corespondenții care se ocupă de echipele din Scoția pentru presa engleză au tratat amplu subiectul Astra, iar greșelile și glumele au curs.


Au gustat, oare, fanii Astrei greșelile și glumele făcute de BBC? 

„Uni Craiova” și „campioana României”

„Seidu Yahaya și Kehinde Fatai au primit viza și au făcut deplasarea în Scoția cu campioana României”, începe site-ul televiziunii BBC știrea despre ultimele noutăți care au parvenit din lotul echipei giurgiuvene, câștigătoarea a Cupei și a Supercupei României în sezonul precedent. Într-o altă știre, BBC prezintă cinci lucruri pe care ar trebui să le știe microbiștii scoțieni înainte de meciul de joi seară, de la 22:05, care va fi în direct pe sport.ro și DigiSport 1. Cum arată cele cinci lucruri pe care ar trebui să le știe oricine despre Astra, în viziunea englezilor?

  • Managerul: Fost internațional sovietic, Protasov încă se adaptează pe noul său post, fiind numit la începutul lui octombrie. Va fi al doilea său meci pe banca Astrei
  • Golgheterii: Budescu are patru goluri în acest sezon, după ce a marcat un hat-trick în victoria, scor 5-0, cu Uni Craiova (sic!).  Bukari, Seto și Seto au câte trei goluri. 
  • Fostul coechipier al lui Barry Ferguson: Fosta glorie a lui Rangers a jucat alături de Elliot Grandin la Blackpool, deși francezul nu a prins prea multe minute în echipa mandarinelor
  • Seria de meciuri fără victorie: Ultima victorie a Astrei a venit la mijlocul lui septembrie, iar de atunci, adversara lui Celtic a remizat și a pierdut câte două partide
  • Glumele pe care le poți face pe seama numelui: Numele Astra este același pe care îl au mașinile produse de Opel, respectiv Vauxhall. Comentatorii pot folosi numeroase jocuri de cuvinte, precum „nu mai au nimic în rezervor”

Trei erori în două articole

Pe lângă erorile privind titulatura de campioană a Astrei sau a numelui Craiovei, jurnaliștii BBC nu au identificat corect nici golgheterul echipei giurgiuvene din acest sezon. E drept, Fatai nu a mai jucat la Astra din 18 septembrie, de la eșecul usturător din debutul grupelor Europa League, scor 1-5 cu Dinamo Zagreb, însă în cele 12 meciuri în care a evoluat în acest sezon, nigerianul de 24 de ani a marcat de opt ori și a oferit patru pase decisive, dublu practic față de Budescu, aflat pe doi în clasamentul golgheterilor Astrei.


Fatai e golgheterul Astrei în acest sezon, cu opt goluri

 

Publicat: 23 10. 2014, 11:40
Actualizat: 23 10. 2014, 12:34