Manșa secundă a sferturilor Europa League n-a oferit prea multe surprize. La fel ca în tur, cel mai spectaculos meci al serii a fost cel dintre Napoli și Wolfsburg, scor 2-2. Italienii merg mai departe, după ce au reușit să se impună în tur cu 4-1. Avem doi români în semifinale, Tătărușanu – la Fiorentina și Alexandru Vlad – Dnepr.
Și, dacă tot a venit vorba despre ucraineni, a fost evitată la mustață o situație nemaiîntâlnită în istoria cupelor europene. În cazul în care Zenit ar fi reușit să treacă de Sevilla, meciurile dintre semifinalele ar fi fost mai ușor de intuit.
După conflictul izbucnit între Rusia și Ucraina, UEFA a decis ca echipele din cele două țări să nu se întâlnească între ele. Cum Dnepr a reușit să meargă mai departe, în urnele pentru tragerea la sorți ar fi intrat echipa ucraineană, Zenit, Napoli și Fiorentina. Însă Dnepr și Zenit nu s-ar fi putut întâlni, conform hotărârii UEFA.
Dacă ducem scenariul mai departe și Dnepr și Zenit ar fi reușit să meargă mai departe, ar fi disputat finala, un meci cu un potențial de risc extraordinar de ridicat. În plus, finala se dispută la Varșovia, capitala uneia dintre țările care au avut cel mai mult de tras în al doilea război mondial din cauza rușilor. Sevilla a reușit însă să egaleze, după ce Zenit a făcut 2-1, scorul înregistrat și în meciul tur.
Tragerea la sorți a meciurilor din semifinale va avea loc vineri, începând cu ora 14:00.
Sferturile Europa League
Zenit: Lodygin – Smolnikov, Luis Neto, Lombaerts, Criscito – Javi Garcia, Witsel – Hulk, Danny, Shatov – Rondon Sevilla: Beto – Coke, Pareja, Carrico, Tremoulinas – Krychowiak, Mbia – Vidal, Banega, Vitolo – Bacca
Fiorentina: Neto – Tomovic, Gonzalo Rondriguez, Savic, Alonso – Fernandez, Pizarro, Borja Valero – Salah, Gomez, Joaquin Dinamo Kiev: Shovkovsky – Danilo Silva, Vida, Khacheridi, Antunes – Rybalka, Buyalskiy – Yarmolenko, Belhanda, Lens- Teodorczyk
Dnepr: Boyko – Fedetskit, Douglas, Cheberyachko, Matos – Kankava, Rotan – Luchkevych, Bezus, Konoplyanka – Seleznyov Burgge: Ryan – De Fauw, Duarte, Mechele, De Bock – Refaelov, Vormer, Simons, Storm, Izquierdo – De Sutter
Napoli: Andujar – Mesto, Albiol, Britos, Ghoulam – David Lopez, Inler – Callejon, Hamsik, Mertens – Higuain Wolfsburg: Benaglio – Trasch, Naldo, Klose, Rodriguez – Guilavogui, Gustavo – Perisic, Arnold, Caligiuri – Bendtner
Meciul cel mai ofertant din această seară pare cel pe care îl va juca deținătoarea trofeului Europa League, Sevilla, în fața celor de la Zenit. Partida va începe la ora 22:05, iar antrenorul andaluzilor, Unai Emery, ia în considerare posibilitatea prelungirilor și chiar și a loviturilor de la 11 metri: „Suntem pregătiți pentru orice, pentru că Zenit este foarte competitivă și are jucători foarte experimentați”, a spus acesta la conferința de presă de dinaintea partidei.
Doar Napoli este sigură de calificarea în semifinalele Europa League, după ce în tur a învins categoric, scor 4-1, asigurându-și prezența în penultimul act al competiției, după un meci care a încântat. Toate partidele din această seară vor începe la ora 22:05.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER