Napoli, totul pentru victorie: „Vom intra pe teren ca la o finală! Nu mă gândesc decât la meciul cu Steaua”
Mijlocașul echipei SSC Napoli, Christian Maggio, a declarat,
marți, înaintea meciului cu Steaua București, din ultima etapă a
Ligii Europa, pentru napolimagazine.com, că formația sa a ajuns
într-un moment imoportant al sezonului.
„Am ajuns într-un moment important al sezonului. Vrem să
continuăm pe acest drum și să reușim calificarea. Trebuie să intrăm
liniștiți pe teren, deoarece vom avea 95 de minute pentru a înscrie
și a obține calificarea. Nu ne vom subestima adversarii, ci vom
încerca să jucăm cu cap. La Utrecht și la București am întors
incredibil rezultatul”, a spus Maggio.
Fundașul argentinian Hugo Campagnaro a afirmat că meciul cu Steaua
va fi ca o finală. „Mâine (n.r. – miercuri) ne așteaptă un
meci extrem de important. Stadionul va fi plin, iar noi vom intra
pe teren ca și cum am juca o finală. Vrem cu toții să ne calificăm
în primăvara europeană„, a precizat Campagnaro.
Fundașul Gianluca Grava consideră că Napoli poate învinge fără
probleme pe Steaua: „Suntem o echipă puternică, dar trebuie
să luăm fiecare partidă în parte. Visăm la calificare și cred că
acest vis poate fi îndeplinit. Vom intra pe teren pentru a învinge
și cred că o putem face fără probleme„.
Mijlocașul slovac Marek Hamsik a declarat că nu se gândește decât
la meciul cu Steaua. „Nu mă gândesc decât la meciul cu
Steaua. Suntem dornici de afirmare, vrem să mergem mai departe, dar
nu va fi ușor cu românii. Vrem să ne calificărm cu orice
preț”, a spus Hamsik.
Formația Steaua întâlnește, miercuri, de la ora 22.05, în
deplasare, echipa Napoli, în ultimul meci al grupei K din Liga
Europa, transmis în direct de Pro TV. Steaua are nevoie de cel
puțin un egal în partida cu Napoli pentru a reuși calificarea în
16-imile Ligii Europa.