„Nea Gigi, n-am furat!”** Replica lui Florin Costea după ce și-a pus colegii în cap! De ce s-a plâns Rusescu

Minutele de prelungiri ale meciului cu Schalke au aruncat în aer vestiarul Stelei. Nu pentru că rezultatul nu a fost unul pe placul elevilor lui Levi, ci pentru că Florin Costea le-a luat fața lui Rusescu și Brandan la lovitura liberă care putea aduce Stelei cele trei puncte.

Becali a dezvăluit replica lui Florin Costea: „Nea Gigi, n-am furat”

„E adevărat că Rusescu a pus mingea, dar i-am spus că vreau să bat eu. El mi-a zis „Bine, mă, bate tu”. A, că gesticula după, el spunea că mai bine ar fi bătut el. L-am întrebat și mi-a zis că așa e. Mi-a spus Florin. Nea Gigi, n-am furat. Am vorbit cu el”, a declarat Becali la gsptv

Gigi despre Rusescu: „Mi-a zis că ar fi bătut el mai bine”

„I-am zis lui Rusescu: „dacă te-ai înțeles cu el, de ce mai plângi?!”. Cică ar fi bătut el mai bine. Nu știu acum dacă m-au mințit. Poate s-au înțeles ca să mă vrăjească pe mine, că sunt prieteni. Eu am lăsat-o așa. Mi-a convenit consensul lor. Mi-a plăcut așa mult înțelegerea lor, că nu mai contează pentru mine”, a mai sous Becali

Becali, după meci: „La Steaua nu ai voie să faci așa ceva, nu ești la Craiova”

„Nu avea voie să facă așa ceva, nu e la Craiova. S-au supărat și Bourceanu, și Rusescu. La Steaua nu poți să fii lider decât atunci când dai goluri. Să dea goluri și atunci ești lider. Nu faci ce vrei tu la Steaua. Lider ești când te iubesc ceilalți colegi.

Rusescu bate foarte bine de acolo. Roni Levi a zis că nu e supărat pentru asta, a zis că sunt momente când jucătorii simt că trebuie să facă ceva. Cică nu vede o greșeală în asta, dar eu nu pot să accept asta”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro

Publicat: 18 09. 2011, 17:52
Actualizat: 18 09. 2011, 17:54