Nebunie în Londra, înainte de Arsenal – Koln! VIDEO | 20.000 de nemți au luat orașul cu asalt, la revenirea în Europa după 25 de ani. Startul meciului a fost întârzia o oră, mii de ultrași fără bilet au forțat intrarea în stadion
- Meciul dintre formația engleză Arsenal Londra și echipa germană FC Koln, programat joi, de la 22:05, în grupele Europa League, va începe cu cel puțin o oră întârziere, din motive de siguranță a spectatorilor, informează site-ul uefa.com.
UPDATE: Partida de pe Emirates a început la 23:05, ora anunțată de reprezentanții UEFA.
Conform BBC, startul jocului a fost întârziat pentru că stadionul Emirates a fost luat cu asalt de 20.000 de fani germani, majoritatea fără bilet. Gruparea din Bundesliga a primit doar 2.900 de bilete pentru această partidă. Astfel, niciun fan nu a fost lăsat să intre.
Poliția londoneză a anunțat că fanii au aruncat cu fumigene, dar nu a semnalat vreun incident major. Totuși, suporterii nemți au forțat intrarea în stadion.
Până la urmă, accesul fanilor nemți pe Emirates a fost permis, dar, evident, incidentele nu au lipsit.
FC Koln a revenit după 25 de ani în cupele europene. De cealaltă parte, Arsenal nu a mai jucat în Europa League/Cupa UEFA din 2000. Echipa britanică a ratat accederea în Liga Campionilor, după ce s-a clasat pe locul 5 în ediția precedentă din Premier League.
Arsenal Londra și FC Koln fac parte din Grupa H a Ligii Europa, alături de formația sârbă Steaua Roșie Belgrad și echipa bielorusă BATE Borisov.