Atacantul român al echipei Allemania Achen, Sergiu Radu, vorbit, pentru Evenimentul Zilei, despre șansele echipei Gaz Metan Mediaș în „dubla” cu FSV Mainz, din Europa League.
Dacă în primele două întâlniri din cupele europene, au avut parte de un adversar modest, finlandezii de la KuPS, de această dată, „găzarii” vor da piept cu o echipă mult mai solidă, care a terminat pe locul cinci în Bundesliga, FSV Mainz.
Mai mult decât atât, Gaz Metan va juca la Mainz în primul meci oficial al nemților pe noua arenă, o bijuterie arhitectonică de 33.500 de locuri. Sergiu Radu a spus că nemții pregătesc un show de zile mari pentru partida cu Gaz Metan.
„Va fi euforie mare în ziua meciului la Mainz. Se va juca în fața unui stadion plin, iar asta va îngreuna și mai mult misiunea medieșenilor. Nemții își urmăresc echipele indiferent în ce fază a competițiilor evoluează. Sezonul nu a început încă în Bundesliga, astfel că interesul fanilor pentru partidă este destul de mare”, a spus Sergiu Radu.
În ceea ce privește șansele de calificare ale „găzarilor”, Sergiu Radu crede că acestea sunt foarte mici. „Gaz Metan e o echipă la îndemâna nemților și pentru că Mainz arată o poftă extraordinară de joc. Vor să arate că pot face față pe două planuri – în Bundesliga și în cupele europene. Mainz a depășit toate așteptările în Bundesliga sezonul trecut, însă, la fel ca Gaz Metan, nu are experiență în cupele europene. Echipa germană e sudată, majoritatea jucătorilor evoluând împreună de multă vreme. Au un antrenor care își cunoaște bine elevii. Cred că sunt favoriți, iar românii trebuie să se autodepășească pentru a trece mai departe„, a mai spus Sergiu Radu.
Partida dintre FSV Mainz și Gaz Metan va avea loc joi, de la ora 21.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER