Nemții nu o lasă pe Steaua să UITE!** „A fost distractiv!” Vedetele lui Stuttgart, după ‘măcelul’ de pe Național Arena:
VfB Stuttgart a renăscut la București, după 5-1 cu Steaua, iar acum așteaptă încrezătoare derby-ul regiunii Baden-Württemberg, cu Freiburg, din Bundesliga.
„Va fi un meci echilibrat și interesant, dar suntem într-o situație excelentă acum și ar trebui să fie distractiv – ca la București„, a declarat Labbadia înainte de meciul cu Freiburg.
La trei zile după victoria zdrobitoare obținută de șvabi la București, jucătorii lui Stuttgart sunt încă entuziasmați de prestația lor și vorbesc despre meciul de pe Național Arena ca despre un adevărat moment al „renașterii” în acest sezon.
„Am înscris goluri incredibile acolo. Nu trebuie să ni se urce la cap, dar ce am jucat un fotbal excepțional. Prima repriză a fost pur și simplu ireală”, spune Martin Harnik, care e completat de colegii săi.
„Am condus jocul din primul minut„, spune Kuzmanovic, în timp ce căpitanul Tasci (marcator al primului gol pe Național Arena) privește deja spre meciul cui Molde: „Treubie să câștigăm și acea finală. Totul depinde numai de noi acum și nu ne mai interesează ce fac ceilalți. Vrem să prelungim petrecerea pentru câteva săptămâni sau luni în această iarnă”.
Nemții amintesc și de declarațiile lui Laurențiu Reghcampf, care recunoștea după meci că „Stuttgart a fost mai bună la toate capitolele” și au ținut să evidențieze faptul că victoria clară a fost obținută în ciuda „fanaticilor fani ai echipei care a cucerit 23 de titluri și 21 de cupe în România„.