Neșu: „La noi patronul apare de 2 ori pe an! E greu să joc împotriva Stelei”

Fundașul român al celor de la Utrecht, Mihai Neșu, a declarat că
echipa sa a avut mai multe ocazii decât Steaua și că nu i-a plăcut
să joace împotriva fostei sale echipe. De asemenea, jucătorul român
a mai spus că în Olanda patronul echipei a apare de două ori pe
an.

„Sincer să fiu nu a fost prea frumos să joci împotriva
fostei echipe. Așa a fost să fie. Sper ca meciul viitor să fie
ultimul împotriva fostei mele echipe, nu mi-a plăcut. Bănel a fost
cel mai dificil adversar, noi am avut cele mai multe ocazii,
ghinionul ne-a oprit să câștigăm.

Cred că toată lumea a fost foarte concentrată la acest meci. Eu mă
concentrez cât pot de bine la meciuri, sper să-mi fac treaba cât de
pot de bine.Nu va fi ușor. Depinde de cum va fi lotul nostru în
acea zi, azi am avut 3-4 jucători accidentați. Azi au jucat mulți
jucători tineri și de-aia am ratat.La noi nu se exagerează
niciodată, sunt mereu realiști. Aici patronul nostru îl vezi de
două ori pe an”, a spus Neșu, după meci la Sport.ro

Publicat: 21 10. 2010, 22:58
Actualizat: 21 10. 2010, 23:00