Nicoliță, sperietoare pentru turci!** „Orice jucător de la Steaua ne poate face probleme”
Turcii nu îl cred pe Gigi Becali, care spunea că Steaua nu este
interesată de Europa League. Daum se teme cel mai mult de Nicoliță,
dar spune că orice jucator al Stelei îi poate face probleme lui
Fener. Fenerbahce – Steaua este LIVE la ProTV, joi, de la
22:00
„Orice jucător de la Steaua ne poate crea probleme. Am
văzut acest lucru în primul meci. Au un portar care reușește
intervenții extraordinare. Este o echipă care-și creează multe
ocazii. Nicoliță este un fotbalist despre care se vorbește mult,
dar eu nu vreau să menționez nume. Cu toții sunt jucători de
calitate și au un antrenor bun. Ne așteaptă un meci foarte dificil,
pentru că steliștii vor face totul pentru a învinge”, a
spus Daum.
Christoph Daum
consideră că meciul de joi este important atât pentru Fenerbahce,
cât și pentru Steaua.
„Dacă ne uităm la clasament, vedem că meciul de joi este
important pentru ambele echipe. Dacă Steaua va pleca de aici cu
trei puncte, pentru fiecare echipă din grupă va fi un nou început.
În plus, până acum nu am primit cadouri de la nicio echipă. Pentru
Steaua, o victorie la Istanbul ar putea reprezenta un succes foarte
mare. Oricum, va intra pe teren ca să învingă. În ceea ce ne
privește, ne vom pregăti în cel mai bun mod pentru această
partidă”, a precizat Daum.
Neamțul de pe banca
lui Fener nu crede că Stoichiță va pune pe locul doi jocul de joi:
Orice echipă își dorește să câștige!
„Antrenorul echipei adverse este liber să spună ceea ce dorește.
Noi, la Fenerbahce, știm că ne așteaptă un meci dificil. Facem
parte dintr-o grupă dificilă și suntem conștienți de acest lucru.
Pe noi nu ne interesează ce spun ceilalți, ne vedem de treaba
noastră. Va fi un meci greu și pentru Steaua și pentru Fenerbahce.
Fiecare echipă se luptă pentru sine și pentru punctele pe care le
poate obține pentru țara sa”.
Tehnicianul german a prezentat și situația jucătorilor accidentați
din echipa sa:
„Alex s-a putut antrena doar separat ieri (n.r. – marți).
Mai e o zi până la meci, situația lui va fi clară abia în ziua
jocului. Bekir a avut o infecție la amigdale, vom vedea astăzi care
este situația lui. Nu știu dacă va putea juca. Onder are probleme
musculare, pare puțin probabil ca el să poată evolua. Semih are o
problemă la încheietura mâinii. Vom discuta și cu el, astăzi. Nu se
știe dacă va juca. Avem mulți jucători indisponibili, dar sper ca
Alex să poată evolua”.