Noi mărturii de la Istanbul! „M-am simțit tratată ca un gunoi!** Ne-au dat afară ca pe niște câini”


ProSport a dezvăluit astăzi modul incredibil în care au fost
tratați o parte din fanii Stelei, c
are au încercat să-și
susțină favoriții în deplasarea de la Istanbul, iar reacțiile nu au
întârziat să apară. În nota obișnuită, clubul din Ghencea a emis un
comunicat de presă în care se delimitează de evenimentele petrecute
pe „Sukru Saracoglu”, fapt ce a provocat noi reacții ale
suporterilor echipei din Ghencea.

„Domnul Marian Nedelcu, suporterul care a povestit
pentru ziar „umilinta” traita la Istanbul, unde a fost evacuat de
pe stadionul „Sukru Saracoglu”, a uitat sa ofere cel mai important
amanunt. Si anume acela ca atat domnia sa, cat si un alt spectator,
provenit din Constanta, se aflau intr-o stare avansata de
ebrietate, se prezentau in mod jalnic si aveau un comportament
neadecvat, care a dus la evacuarea lor de pe stadion, chiar la
insistentele celorlalti romani aflati in sectorul respectiv, care
au ramas in tribuna.
„, susțin oficialii clubului din
Ghencea, în comunicatul publicat astăzi pe site-ul oficial.

Cătălin, un fan al „roș-albaștrilor” care, conform propriilor
declarații, a urmărit partida în apropierea lojei unde a stat
delegația Stelei spune că între „domnul din Constanța” și Marian
Nedelcu (foto) nu există nicio legătură, fapt confirmat și de biletul de meci al celui
din urmă. În timp ce evenimentele de care vorbesc oficialii
steliști s-au petrecut în apropiere de tribuna oficală a
stadionului „Sukru Saracoglu”, Marian Nedelcu a încercat să
urmărească partida din peluza „Migros” a arenei (vezi foto. 1 și
2).

Cel care a înjurat oficialii Stelei nu avea nicio
legătură cu aceștia, dar era in stare de ebrietate. Totul s-a
petrecut în tribuna unde au stat oficialii Stelei. Acest individ a
început să strige „Becali pleacă din Ghencea” și chiar trebuia
evacuat, însă nu avea nicio legătură cu grupul nostru

Cătălin, suporter stelist, la „Fanatik Show”, pe DigiSport.

Varianta evacuării de pe stadion e susținută și de Diana, soția
unuia dintre fanii care au făcut deplasarea în Turcia.

Nu mă interesează ce spune Steaua. Eu m-am simțit tratată
ca un gunoi. Eram pe un stadion străin și am fost dați afară ca
niște câini. Eram pașnici, venisem acolo să vedem un show. Este
foarte umilitor, ceilalți oameni se uitau la noi ca la niște
ciumați. Cei de la Fenerbahce ne-au spus să adresăm o scrisoare
managerului clubului
„, Diana, soția lui Bogdan, în cadrul
aceleiași emisiuni.

Publicat: 09 11. 2009, 19:19
Actualizat: 09 11. 2009, 20:18