„Noi nu vom avea vreo problemă, Dinamo nu are nicio șansă,** CFR se califică, Timișoara are grupă grea”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, este convins că echipa sa va obține calificarea în primăvara europeană, chiar dacă o va face de pe locul al doilea.

"Nu cred că vom avea probleme în această grupă. Ne vom califica mai departe, chiar dacă nu de pe primul loc. Totuși, eu așa mi-aș dori, să câștigăm grupa, însă e posibil să ne depășească Fenerbahce. E bine pentru că sunt în grupă două echipe cu care putem face șase puncte și să le mai adunăm la coeficient. Contează foarte mult acest capitol, pentru că, iată te ajută să fii cap de serie la tragerea la sorți și cazi cu adversari mai slabi", a spus Becali într-o conferință de presă.

Oficialul stelist a precizat că dintre echipele românești care vor evolua în grupele Ligii Europa, CFR Cluj a prins cea mai ușoară grupă. "Noi am muncit cinci ani pentru coeficientul pe care îl avem acum și pentru a fi cap de serie. Pentru Dinamo va fi foarte greu și cred că nu are nicio șansă din acea grupă. La Timișoara este din nou o grupă foarte grea, dar acum, dacă mă gândesc că ei au eliminat-o pe Șahtior și au făcut egal acasă la Stuttgart, cred că au șanse cam 30 la sută. Timișoara are o echipă foarte puternică, dar a picat într-o grupă grea. CFR cred că a picat cel mai bine. Nu vor avea probleme și probabil se vor califica și ei", a adăugat latifundiarul.

Finanțatorul FC Steaua a dezvăluit că jucătorii vor primi câte 10.000 de euro pentru calificarea în grupele Ligii Eurpa, iar în campionat, primele de joc se vor achita la finalul sezonului, în funcție de poziția din clasament: "10.000 de euro este prima pentru calificare. Deși a fost vorba la început de 30.000, suma a mai scăzut, după ce UEFA ne-a anunțat că pentru grupe se da numai 800-900.000 de euro. Acum, sumele vor varia, pentru că eu am promis întregii echipe 250.000 de euro, iar ei vor primi banii în funcție de cum au jucat. Primele pentru meciurile importante din campionat le vom contabiliza, iar jucătorii vor primi banii la sfârșitul sezonului. Ce importanță are că bați pe Dinamo și termini campionatul pe locul șapte? Nu se mai plătește la Steaua decât performanța".

În ceea ce privește situația jucătorului columbian Dayro Moreno, Becali a afirmat că acesta va reveni într-o lună și jumătate la echipa mare, apoi va pleca în străinătate. "Dayro este jucător de valoare și atunci nu văd motive să-l ținem la echipa a doua. Cred că într-o lună și jumătate va face saltul la echipa mare. Va juca pe același salariu vreo 5-6 luni. Are o clauză de reziliere de un milion de euro și mizează pe faptul că are valoare. Dacă va ajunge la echipa mare, cred că va pleca imediat în altă parte. El are talent și cu siguranță va veni o echipă să plătească un milion pe el", a menționat finanțatorul FC Steaua.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii EaseWeather anunță o lună octombrie istorică în România. Temperaturi și fenomene meteo ciudate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună octombrie istorică în România. Temperaturi și fenomene meteo ciudate
A marcat pe bandă rulantă și a intrat în istoria clubului! ”Un fenomen foarte rar”. Vrea la naționala României
A marcat pe bandă rulantă și a intrat în istoria clubului! ”Un fenomen foarte rar”. Vrea la naționala României
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
„Nu câștig 37 de milioane de euro pe an”. Jucătorul cel mai bine plătit de la FC Barcelona a răbufnit în public
„Nu câștig 37 de milioane de euro pe an”. Jucătorul cel mai bine plătit de la FC Barcelona a răbufnit…
Cornel Dinu, atac dur la adresa unui dinamovist. ”Un tâlhar”
Cornel Dinu, atac dur la adresa unui dinamovist. ”Un tâlhar”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o…
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat:
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar".…
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
Nu-l vom uita niciodată! A murit cel mai elegant actor. Generații întregi l-au văzut la TV
Nu-l vom uita niciodată! A murit cel mai elegant actor. Generații întregi l-au văzut la TV
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Studiu. Viaţa de pe Pământ, influenţată de o supernovă
Studiu. Viaţa de pe Pământ, influenţată de o supernovă
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și Cristina s-au împăcat. Care e statusul relației
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și Cristina s-au împăcat. Care e…
×