Norocul nu o părăsește pe Steaua nici în Europa League!** „Nu știm nimic despre echipa asta”

Norocul nu o părăsește pe Steaua nici în Europa League!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitoarea adversară a Stelei a fost acuzată de blaturi în 2004

Steaua nu va juca primul meci „acasă”, așa cum a decis tragerea la sorți

Zeta (Muntenegru), Dinamo Moscova (Rusia), Rapid Viena (Austria), Slovan Liberec (Cehia), FC Lucerna (Elveția) sau Ekranas (Lituania). Acestea erau potențialele adversare ale Stelei în play-off-ul Europa League, iar bătălia pentru cel mai facil oponent dintre cele enumerate mai sus se dădea între Ekranas și Zeta. Proverbialul noroc al roș-albaștrilor nu a lipsit nici de această dată de la tragerea la sorți, iar din urne a ieșit formația lituaniană. Paradoxul apare în momentul în care putem observa că roș-albaștrii întâlnesc o echipă mai slabă în play-off decât cea pe care a eliminat-o în turul preliminar. Unul dintre managerii Stelei completează: „Nu vreau să folosesc clișee și trebuie să recunosc că nu știm nimic despre echipa asta. O să avem nevoie să ne documentăm mai bine zilele următoare”. Adversara românilor a promovat în prima ligă lituaniană în 1991 și de atunci a câștigat titlul de șase ori. În acest moment, Ekranas este lider în competiția internă la distanță mare de urmăritoare. Chiar și așa, lituanienii au părăsit turul preliminar de Liga Campionilor după ce Anderlecht le-a administrat un 11-0, la general.

Acuzată de blaturi în 2004

Un episod inedit din istoria celor de la Ekranas s-a desfășurat în 2004. Înainte de meciul decisiv pentru desemnarea câștigătoarei campionatului, Liga Lituaniană de Fotbal a exclus echipa din competiție pentru aranjarea unor partide. La doar o zi distanță, Federația de Fotbal a întors decizia și le-a permis celor de la Ekranas să dispute partida decisivă cu Kaunas. Fără folos, pentru că viitoarea adversară a Stelei a pierdut la capătul unui meci în care fanii au încercat să invadeze terenul.

Unde se joacă meciul de acasă?
În urma tragerii la sorți, Steaua trebuia să dispute prima partidă pe teren propriu. Având în vedere că Dinamo joacă tot „acasă” prima manșă, UEFA a decis că meciul tur al Stelei să aibă loc în Lituania. Până aici, nicio problemă, dar, având în vedere că la acea dată (30 august) Național Arena se pregătește pentru concertul celor de la Red Hot Chilli Peppers, roș-albaștrii s-ar putea vedea nevoiți să joace meciul retur în Ghencea. „Voi vorbi cu Oprescu”, a reacționat Becali.

Ceahlăul i-a eliminat în 1999

Pentru lituanienii de la Ekranas nu este prima oară când se vor deplasa în România. Având în vedere că experiența lor europeană nu este foarte bogată, viitoarea adversară a Stelei a dat piept în 1999 cu Ceahlăul, în primul tur al Cupei UEFA Intertoto. Dubla manșă a fost câștigată fără prea multe emoții de români cu scorul de 2-0.


În 2008, Lituania a învins pe România, la Cluj, cu scorul de 3-0

Chiar dacă tragerea la sorți poate fi conside-rată una avanta-joasă pentru noi, trebuie neapărat să rămânem cu picioarele pe pământ. Nu putem spune că suntem calificați dinainte
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

Îl voi suna pe Oprescu și voi vedea dacă putem juca pe Național Arena sau nu. Vom vedea
Gigi Becali, patron Steaua

31 de milioane de euro este valoarea lotului Stelei, conform site-ului transfermarkt.de

5.500 este capacitatea stadionului Vetra, acolo unde Ekranas își dispută meciurile de pe teren propriu

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×