Arpad Paszkany este subiectul unui amplu material dedicat grupării ardelene, înaintea partidei PSV Eindhoven – CFR Cluj, în cotidianul Eindhovens Dagblad. „CFR este un club special. Prezența în tribune era de câteva sute de spectatori, facilități nu existau, CFR juca în Liga a III-a și nimic nu întrezărea un viitor bun. Asta până la sosirea lui Arpad Paszkany, numit «Abramovici de România». Cum negocierile cu Universitatea Cluj nu au dat roade, banii săi au mers în partea cealaltă a orașului, la CFR. Motto-ul său e simplu: cumpără, cumpără, și dacă e nevoie cumpără iar! Stadionul a fost modernizat din temelii, echipa a ajuns la cel mai înalt nivel. De pe marginea abisului, la titlul de campioană în 2008, iar hegemonia echipelor din București era frântă dupa 17 ani”, a notat ED.
Ziarul batav a scris că imediat au apărut invidiile la adresa grupării clujene: „Resentimentele au fost exprimate în acuzații prin care arbitri sau adversari ar fi fost mituiți, au apărut diverse scandaluri în presă, dar care nu au dus la verdicte”.
Eindhovens Dagblad a mai precizat că succesele echipei CFR au făcut mândru un întreg oraș. „Orașul Cluj s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, este cel mai mare oraș din Transilvania, regiune recunoscută internațional prin intermediul cărții lui Bram Stoker, Dracula. Poate că aducerea de jucători din toată lumea a găsit teren bun la Cluj. Lotul cuprinde patru argentinieni, doi brazilieni, cinci portughezi, patru africani și o mâna de români. Antrenorul e portughez. Întrebarea e cât va rămâne în funcție Antonio Conceicao. Predecesorii săi au fost îndepărtați rapid, deoarece dictatorul Arpad Paszkany arată puțină răbdare și nu acceptă scuze în drumul său furios de cucerire a Europei”, a comentat ED.
Partida PSV Eindhoven – CFR Cluj, contând pentru etapa a doua a grupei K a Ligii Europa, se va disputa, joi, cu începere de la ora 20.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER