‘Nu am avut spații și a fost dificil!** Meritul victoriei aparține băieților’
Cristiano Bergodi, antrenorul Stelei, e mulțumit de rezultatul înregistrat în această seară în fața ungurilor de la Ujpest Budapesta, scor 2-0. Tehnicianul s-a declarat mulțumit de introducerea inspirată a lui Bogdan Stancu imadiat după pauză.
"E un rezultat foarte bun pentru noi. Echipa a jucat bine și sunt bucuros. Kapetanos a făcut o prostie. E păcat, dar trebuie să înțelegem pentru că ei au jucat tare și până la urmă echipa a reușit să câștige meciul. Am jucat în repriza a doua cu doi atacanți. A intrat Bogdan, am marcat foarte repede și totul a fost bine.
Nu am avut spații și a fost dificil pentru noi, dar am reușit să marcăm în 10 și băieții au tot meritul pentru această victorie. Suntem pe un drum bun, dar rămânem cu picioarele pe pământ. Important e să avem liniște și să ne continuăm munca începută", a declarat Bergodi la finalul meciului tur cu Ujpest.