Nu doar steliștii au fost eroi în Europa League. Un alt român a impresionat: Raț, două pase decisive și un autogol provocat în PAOK – Dinamo Minsk 6-1

  • Cu Raț titular, PAOK a reușit unul dintre scorurile serii în Europa League – la concurență cu Steaua – Aalborg, 6-0 -, învingând cu 6-1 pe Dinamo Minsk. Fundașul stânga român a fost printre cei mai buni de pe teren, pasând decisiv la două dintre reușitele grecilor.

Răzvan Raț pare la a doua tinerețe. După un sezon mai degrabă cenușiu, când nu a impresionat în tricoul lui West Ham și Rayo Vallecano, fundașul stânga a ales Grecia, iar evoluțiile sale sunt excelente.

Fosta formație a lui Costin Lazăr a dezintegrat-o pe Dinamo Minsk joi seară, doar în prima jumătate de oră elenii reușind să puncteze de 4 ori. Eroul gazdelor a fost Athanasiadis, autorul unei triple (minutele 11, 16 și 28). La două dintre reușitele sale, pasele decisive i-au aparținut lui Raț. Mai mult, internaționalul român s-a aflat la originea primului gol trecut în contul grecilor, centrarea sa din corner fiind deviată în propria poartă de Nikolic (minutul 3)

Celelalte goluri ale formației din Salonic au fost marcate de Papadopoulos (50) și Tzandaris (88).

De notat faptul că, din minutul 64 bielorușii au evoluat în 10, după ce arbitrul i-a acordat cartonașul roșu lui Simovic.

PAOK face parte din grupa H a Europa League. În celălalt meci al grupei, Fiorentina a învins-o pe Guingamp, scor 3-0.

Publicat: 18 09. 2014, 23:40
Actualizat: 19 09. 2014, 01:24