Nu e de mirare! Câte bilete au vândut cei de la FCSB pentru meciul cu Manchester United

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Meciul FCSB – Manchester United din Europa League a generat, așa cum era de așteptat, un interes uriaș. S-au vândut deja peste 50.000 de bilete, ceea ce înseamnă că Arena Națională este aproape sold out.

Până atunci, însă, roș-albaștrii vor avea parte de două dueluri în deplasare, cu Hoffenheim, respectiv Qarabag. Primul se dispută joi, 12 decembrie, la 19:45.

Interes uriaș pentru meciul FCSB – Manchester United. Arena Națională e aproape sold-out

Chiar dacă mult așteptata partidă este programată abia pe 30 ianuarie 2025, fanii nu au mai avut răbdare. Au fost vândute 53.072 de bilete, cu 9.500 mai multe decât la precedentul meci european de pe teren propriu. Adică remiza cu Olympiakos, scor 0-0.

Nici nu se putea altfel, ținând cont de calibrul adversarei. Cei prezenți vor avea ocazia de a-i vedea la lucru pe Bruno Fernandes, Marcus Rashford, Christian Eriksen, Casemiro și Matthijs de Ligt.

Mai mult decât atât, FCSB și-a asigurat în proporție de 99% calificarea în play-off-ul competiției, care va avea loc în februarie 2025. Nu s-au risipit nici șansele de a ajunge direct în optimi, dar trebuie să obțină șase puncte.

Omagiu pentru Helmut Duckadam: „Vom face o scenografie care să fie văzută de toată planeta”

În altă ordine de idei, ultrașii celor de la FCSB și-au propus ca la meciul cu Manchester United să-i aducă un omagiu lui Helmut Duckadam, care s-a stins din viață pe 2 decembrie 2024, la 65 de ani.

„Am vorbit deja ca la meciul cu Manchester United, familiile din America si cea din țară ale lui Helmut Duckadam să fie alături de noi în peluză.

 

La meciul cu United vom face și o scenografie care să fie ținută minte toata viața noastră, să fie văzută de toata planeta, așa cum merită domnul Duckadam”, a dezvăluit liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, la „Templul sportului”.

Trecerea în neființă a fostului mare portar nu a îndurerat doar suflarea roș-albastră. UTA Arad – clubul la care și-a făcut debutul în Divizia A, în 1978 – a ținut, de asemenea, să-l omagieze înaintea duelului cu Unirea Slobozia din etapa a 19-a a Superligii, pierdut în mod surprinzător, scor 3-4.

Mircea Rednic și colegii din staff-ul tehnic au depus împreună cu jucătorii flori la „altarul” improvizat chiar la poarta din dreptul sectorului rezervat de obicei pentru galeria „Bătrânei Doamne”. A fost un moment emoționant, mai ales că spectatorii prezenți pe stadion i-au strigat numele și au aplaudat la unison, atât înaintea minutului de reculegere, cât și după.

Publicat: 09 12. 2024, 21:40
Actualizat: 09 12. 2024, 21:43