La revenirea în cupele europene, Dinamo a dat peste un adversar foarte, foarte dificil și va trebui să treacă de Athletic Bilbao pentru a se califica în play-off-ul Europa League.
Fost fotbalist în Primera Division, la Atletico Madrid, Alaves și Getafe, Cosmin Contra e conștient de faptul că echipa sa nu a avut noroc la tragerea la sorți de la Nyon, dar își pune speranțe în dubla contra bascilor. Printre argumentele fostului fundaș dreapta se numără disputarea primului meci pe teren propriu, dar și lipsa ritmului lui Athletic: „Nu am avut noroc la tragerea la sorți, dar avem șansa noastră. Bilbao e abia la început cu pregătirea și va conta faptul că primul meci îl jucăm acasă. Pentru Bilbao meciurile cu noi vor însemna partide de pregătire pentru următorul campionat.
Vedem dacă putem trimite pe cineva în Elveția, unde au pregătirea. Mai joacă niște meciuri amicale cu Fenerbahce, Sion și Brugge. Am prieteni acolo, sigur vom avea toate informațiile despre ei. Preparatorul meu fizic a lucrat acolo, i-am întâlnit pe când eram la Getafe, cred că am făcut un egal, 1-1 sau 0-0.
Nu mi-e frică de niciun adversar, se pot întâmpla multe lucruri. Sper doar că o să vină mulți oameni la stadion și o să ne poarte spre victorie, pentru ca apoi să avem șanse la returul de pe San Mames și să producem surpriza”, a spus Contra, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER