O singură echipă din patru păstrează șanse la calificarea în primăvara Europa League. Dinamo are speranțe mici, dar trebuie să câștige la Atena. Urziceniul lui Dan Petrescu este singura care ține steagul sus în Europa. Victor Bercali spune că nu putem avea valoare atâta timp cât nu avem forța să câștigăm în două meciuri cu Sheriff Tiraspol. Vezi cine crede impresarul că este de vină pentru dezastrul din Europa. „Adversarii echipelor noastre din Europa League nu au fost extraordinari, dar noi trebuie să fim realiști și să înțelegem că asta e valoarea noastră. Noi nu putem să avem o valoare ridicată, când Dinamo pierde cu Panathinaikos cum pierde, când Galatasaray o bate de două ori la modul la care a făcut-o, când nu putem să îi batem pe Sheriff Tiraspol în două meciuri. Eu cred că asta e valoarea noastră. Timișoara, în afară de meciurile cu Sahtior Donetk, s-a apărat cu Ajax, în rest nu a mai făcut absolut nimic. Asta e valoarea noastră, nu trebuie să ne supăram sau să ne vedem mai buni decât suntem”, a declarat Victor Becali la Sport Total FM.
Antrenorii, problema fotbalului românesc?
„Eu spun că și antrenorii sunt o mare problemă. Unirea e o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Are atitudine, joacă foarte bine tactic și are o pregătire fizică bună. Asta înseamnă Unirea Urziceni”, a mai spus Victor Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER