Steaua a reușit o victorie istorică în turul „dublei” cu Chelsea, din Europa League, scor 1-0, însă nu neapărat scorul final al partidei a avut darul de a-i uimi pe englezii care au făcut deplasarea la București. Aceștia au rămas impresionați de imaginea celor peste 50.000 de fani ai Stelei încurajându-și echipa din prima până în ultima secundă a confruntării și sunt convinși că suporterii echipei lui Reghe sunt gata de spectacol și pe Stamford Bridge.
O spune chiar Pat Nevin, fost jucător la Chelsea în perioada 1983-1988, în prezent editorialist pentru site-ul oficial al clubului londonez.
Într-un material publicat astăzi pe site.ul chelseafc.com, Pat Nevin amintește de cât de „gălăgioși” au fost fanii Stelei la București și se declară convins că aceștia vor reuși să se ridice la înălțime și pe Stamford Bridge.
„Abia aștept meciul cu Steaua de pe Stamford Bridge. Mă aștept la o atmosferă extraordinară în timp ce vom încerca o nouă revenire spectaculoasă. Mă aștept și ca fanii din România să aducă un plus la capitolul atmosferă. Au fost foarte gălăgioși la primul meci și cei care vor călători vor fi mai mult decât pregătiți pentru asta. Alături fanii Stelei care trăiesc și lucrează în Marea Britanie, se vor asigura că va fi „acțiune”. Ar trebui să fie fantastic„, notează Pat Nevin pe site-ul oficial al lui Chelsea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER