Cu nouă partide în naționala Ungariei, fotbalistul de origine română Vasile Miriuță (foto) a făcut o analiză a partidei de joi, în care o vede favorită certă pe Steaua.
– Domnule Miriuță, cum vedeți returul cu Ujpest? – Am văzut meciul de la București, iar Steaua este o echipă matură! Și joi voi fi la partidă, Steaua are prima șansă, însă și ungurii își joacă o carte importantă. Șansele steliștilor de calificare se ridică la 95%. – Steliștii să se aștepte la o atmosferă ostilă? – Au niște fani foarte, foarte răi, vor provoca o atmosferă incendiară, cum rar vezi și pe stadioanele din România. Dacă Ujpest va da gol, va fi cam rău! Fanii îi vor împinge de la spate, va fi un meci pe viață și pe moarte, dar jucătorii Stelei cred că nu vor fi depășiți de miza jocului. Acolo există fotbaliști de o mare valoare, un Goian, un Ghionea, un Petre Marin și lista poate continua. – Fanii lui Ujpest au declanșat un război! – Nu știu ce să spun, nu intru în polemici cu nimeni, nu vreau să comentez acest subiect, am mulți ani de când locuiesc în Budapesta și mă simt foarte bine aici. Ce le transmit suporterilor români? Să aibă mare grijă, să fie atenți și să-și încurajeze echipa, să lăsăm scandalurile. Oricum, poliția își va face cu prisosință datoria, sunt convins că nu vor exista incidente nedorite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER