Începând cu turul trei preliminar al Europa League, stadionul din Târgu Jiu nu mai este omologat, astfel că gorjenii au fost nevoiți să caute „casă nouă”. S-au orientat repede, astfel că Marin Condescu anunța încă de după meciul cu Levadia Tallinn că sunt șanse mari ca echipa pe care o conduce să evolueze pe Cluj Arena.
În acest sens, președintele Pandurilor s-a deplasat astăzi la Cluj, pentru a discuta cu oficialitățile locale condițiile contractului. Astfel, Pandurii va evolua pe a doua cea mai modernă arenă din țară fără a plăti chiria, urmând ca toate încasările generate din bilete să intre în conturile Primăriei.
„Cluj Arena este printre cele mai frumoase stadioane din țară, nu vom dezamăgi cu meciul nostru, vom da tot ce avem mai bun. Cei mai buni cunoscători de fotbal se găsesc la Cluj și sper să avem opt meciuri aici. Dorim să facem spectacol.„, a spus Condescu, sâmbătă, la Cluj.
Prețurile biletelor se situează între 15 și 50 de lei.
În turul trei preliminar al Ligii Europa, formația Pandurii va întâlni echipa israeliană Hapoel Tel-Aviv, care a remizat joi cu gruparea bulgară Beroe Stara Zagora, scor 2-2. În prima manșă, Hapoel s-a impus cu scorul de 4-1.
Meciul tur dintre Pandurii și Hapoel Tel Aviv se va disputa joi, 1 august, de la ora 21.00. Partida va fi transmisă de DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER