Oficialii danezilor de la Copenhaga își freacă palmele după eșecul Stelei cu Stuttgart:** „Ne bucurăm că am ajuns în această situație”
Cei de la FC Copenhaga spun că se așteptau ca VfB Stuttgart să o învingă pe Steaua, însă nu într-o asemenea manieră. Christian Wolny susține că nemții au arătat că sunt pe val în ultima vreme, iar victoria de pe National Arena era normală.
Eșecul Stelei i-a readus pe danezi în calculele pentru calificarea în primăvara Europa League. O victorie a lui FC Copenhaga în fața Stelei o califică mai departe, iar Christian Wolny – ofițerul de presă al clubului danez – susține că echipa pe care o reprezintă are numai de câștigat din acest meci.
„Nu suntem surprinși că Steaua a fost învinsă de Stuttgart, am jucat de două ori în ultima lună cu ei și i-am simțit că sunt în creștere, suntem însă surprinși de rezultat. Suntem fericiți că am ajuns în această situație, nu avem nimic de pierdut acum, în meciul tur Steaua a jucat mai bine. Steaua este o echipă bună, o echipă puternică, cu tradiție, care poate evolua cu o anumită agresivitate, care să le aducă victoria.
La 3 zile după partida cu Steaua, vom avea meci cu Nordsjaelland, antrenorul trebuie să decidă jucători va băga. Este o miză mare, deoarece primul loc duce în Liga Campionilor, care ne-ar asigura 20 de milioane de euro. Există o rivalitate mare între noi și Nordsjaelland, dar cei mai buni jucători vor fi apți cu Steaua”, a declarat Christian Wolny – ofițer de presă FC Copenhaga – la DigiSport.