OFSAID!** FABULOS Cum a aflat Boc AZI că finala Europa League se joacă la București VIDEO** UITE cum a reacționat premierul
This browser does not support the video element.
Premierul Emil Boc a inspectat astăzi stadiul lucrărilor
de la „Național Arena”, împreună cu primarul general al Capitalei,
Sorin Oprescu, dar și alături de o delegație FRF, condusă de Ionuț
Lupescu.
Boc s-a arătat încântat de modul în care se prezintă arena cu mai
puțin de o lună înainte de inaugurare, însă a fost protagonistul
unui moment penibil.
Într-un dialog cu Ionuț Lupescu, premierul a fost prins în ofsaid.
În timp ce îi prezenta arena, directorul FRF a adus vorba și despre
finala Europa League din 2012, care va fi găzduită de București.
„Vom avea meciul cu Argentina și ne pregătim și pentru
finala Europa League, de la anul„, i-a transmis Lupescu
premierului. Boc a răspuns însă cu o întrebare care a stârnit
rumoare: „Da? Cu ce orașe mai concurăm
pentru finală?„. „Păi, am câștigat deja„,
a venit imediat răspunsul ‘Kaiserului’.
Emil Boc a trecut însă repede peste moment și, la doar câteva
minute, le amintea reprezentanțior presei că, pe lângă partida cu
naționala lui Messi și Di Maria, „Național Arena” va găzdui un
eveniment de anvergură: finala Europa League 2012 🙂
UEFA a anunțat pe 24 martie 2010 că
finala Europa League 2012 se va disputa la București, pe „Național
Arena”
„Stadionul arată impresionant, e o mândrie pentru
București, pentru fiecare român, pentru fiecare sportiv sau iubitor
de fotbal. Sunt convins că prin administrarea pe care o va avea vom
putea să vedem aici nu numai fotbal. Aici va avea loc în mai 2012
finala Ligii Europa, iar asta înseamnă că s-au făcut pașii necesari
pentru integrarea în circuitul internațional a acestui stadion de
talie UEFA și care îndeplinește standardele Ligii Campionilor. Aici
nu am putea să obiectăm nimic față de modul cum arată. Stadionul
arată fantastic și de la nivelul gazonului. În sfârșit intră și
România în rândul lumii”, a spus Boc în urma vizitei
efectuate la Arena Națională.
Premierul a menționat că Guvernul a sprijinit cu 35 de milioane de
euro construcția noii arene, bani care, conform informațiilor sale,
au fost virați Primăriei București în decemtbrie 2010.
„Guvernul a putut să sprijine cu aproximativ 35 de milioane
de euro o parte din cheltuielile acestui stadion, ca de altfel și
la stadionul din Cluj. Ori de câte ori vor apărea în România
stadioane la standardele Ligii Campionilor Guvernul va fi acolo și
va sprijini cu o parte din cheltuieli. 35 de milioane de euro este
cea mai mare sumă dată de Guvern unei administrații de doi ani
încoace. Sigur că Guvernul a dat toți banii Primăriei. S-au trimis
banii din câte știu eu în luna decembrie„, a explicat Emil
Boc.
Șeful Executivului a vizitat, vineri, Arena Națională împreună cu
primarul Capitalei Sorin Oprescu și cu directorul general al
Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu. Boc și Oprescu au ajuns
la stadion cu aproximativ 40 de minute întârziere față de ora
programată. Ei au vizitat vestiarele, sala de conferințe, zona
mixtă și zona din jurul gazonului.