Olandezii nu se tem de zăpada din România: „Am mai jucat în condiții grele, venim să câștigăm”** Lotul deplasat de McClare la București
Înainte de Steaua, Steve McClaren are probleme mai grave decât vremea din București! Antrenorul lui Twente i-a lăsat acasă pe accidentații Tiendalli și Landzaat și nu știe dacă se va putea baza mâine seară pe mijlocașul Emir Bajrami. „Cu Rubin am câștigat la -18 grade, deci nu ne facem griji”, anunță olandezii.
Deși s-a ridicat problema amânării partidei, oficialii lui Twente nu văd de ce meciul nu s-ar putea juca. „Nu ne îngrijorează frigul de la București. Am jucat în condiții grele și în Rusia, așa că ne vom adapta rapid. Venim să câștigăm”, anunță olandezii, care își amintesc cu plăcere de ultima experiență friguroasă: în urmă cu fix un an, Twente a jucat la Kazan (Rusia) și a bătut-o pe Rubin cu 2-0 pe un teren înghețat.
Delegația lui Twente va ateriza astăzi pe aeroportul „Aurel Vlaicu”, în jurul orei 14:30. Din lotul deplasat de McClaren lipsesc accidentații Dwight Tiendalli (26 de ani) și Denny Landzaat (35 de ani), în vreme ce Verhoek, Bajrami și Buysse sunt incerți. Cea mai importantă absență este cea a lui Tiendalli, fundașul stânga care ar putea fi înlocuit de Leugers (21 de ani, niciun meci în cupele europene), dacă belgianul Buysse nu va fi recuperat. „Alb-roșiii” vor susține un singur antrenament în România, pe Național Arena (astăzi, 20:00).
LOTUL deplasat de MCCLAREN la București
Portari: Mihaylov, Boschker, Marsman
Fundași: Cornelisse, Kuiper, Wisgerhof, Bengtsson, Rosales, Leugers, Douglas, Buysse
Mijlocași: Brama, Fer, Bajrami, W. Janssen, Berghuis
Atacanți: De Jong, Chadli, O. John, Verhoek, Plet