„Olimpia Bălți este mult sub nivelul lui Dinamo! Va fi un antrenament bun!”

Fostul antrenor al lui Dinamo, Cornel Țălnar, este convins că
trupa pregătită de Ioan Andone nu va întâmpina probleme în „dubla”
cu formația din Moldova, Olimpia Bălți.

Țălnar este sigur că Dinamo trece fără probleme de modesta echipă
pe care o va întâlni în turul doi preliminar al Europa League și nu
este îngrijorat de rezultatele slabe înregistrate de bucureșteni în
perioada de pregătire.

„E o echipă ambițioasă, dar este mult sub nivelul lui
Dinamo. Va fi un antrenament bun pentru Dinamo. Poate Andone a
făcut pregătirea în așa fel încât vârful de formă să fie atins mai
târziu. Cu patru-cinci plombe Dinamo poate o echipă puternică în
acest campionat.”,
a declarat Țălnar la gsptv.

Fost antrenor al lui Daminuță în sezonul precedent, Țălnar nu-și
poate explica cum fundașul central a ajuns la AC Milan în
condițiile în care nu a jucat la Dinamo nici atunci când echipa din
Ștefan cel Mare traversa perioade dificile în ceea ce privește
compartimentul defensiv.

„Și acum sunt surprins de transferul lui Daminuță la Milan.
Atitudinea lui și modul lui de a trata fotbalul nu erau la nivelul
unui fotbalist profesionist. Nici atunci când eram în criză de
fundași central,i nu l-am introdus pentru că nu m-a
convins”
, a afirmat Țălnar

Publicat: 14 07. 2010, 17:19
Actualizat: 14 07. 2010, 17:20